Nu toate lucrurile noastre pot fi executate silit, conform Codului de procedură civilă în vigoare – altfel spus, nu pot fi urmărite sau nu sunt urmăribile, dacă folosim termenii din act.
Dacă astfel de bunuri fac totuși obiectul unei executări silite, atunci se comite o un act contrar legii și ne putem opune unor astfel de acțiuni sau le putem reclama în instanță, scrie avocatnet.ro.
Potrivit Codului de procedură civilă, nu pot fi urmărite silit:
- bunurile de uz personal sau casnic indispensabile traiului nostru şi al familiei nostre şi obiectele de cult, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel;
- obiectele absolut necesare persoanelor cu handicap şi cele destinate îngrijirii bolnavilor;
- alimentele necesare nouă şi familiei noastre pe timp de trei luni (dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura, nu pot fi urmărite nici alimentele necesare până la noua recoltă, animalele destinate obţinerii mijloacelor de subzistenţă şi furajele necesare pentru aceste animale până la noua recoltă);
- combustibilul necesar pentru trei luni de iarnă;
- scrisorile, fotografiile şi tablourile personale sau de familie şi altele asemenea;
- bunurile declarate neurmăribile (care nu pot fie executate silit) în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.