Cati bani ai, ca sa-ti spun ce casa iti poti cumpara. Aceasta este prima intrebare pe care o pune un agent imobiliar unui potential cumparator de locuinta. Din pacate, in tara noastra, alegerea unei case porneste in primul rand de la buget, si apoi vin celelalte criterii, precum zona, facilitatile, dotarea casei si designul acesteia. Drept pentru care, in aceasta vara, saptamana de saptamana, vom porni intr-un periplu al pietei imobiliare din Romania din aceasta perspectiva: bugetul maxim pe car
Cati bani ai, ca sa-ti spun ce casa iti poti cumpara. Aceasta este prima intrebare pe care o pune un agent imobiliar unui potential cumparator de locuinta. Din pacate, in tara noastra, alegerea unei case porneste in primul rand de la buget, si apoi vin celelalte criterii, precum zona, facilitatile, dotarea casei si designul acesteia. Drept pentru care, in aceasta vara, saptamana de saptamana, vom porni intr-un periplu al pietei imobiliare din Romania din aceasta perspectiva: bugetul maxim pe care o familie si-l poate permite pentru cumpararea unei case. Ce iti poti cumpara cu 10.000 de euro, apoi cu 20.000 de euro si tot asa pana la 500.000 euro, ce fel de locuinte poate gasi un roman pe piata, din Bucuresti si Constanta, pana in Iasi si Timisoara. In fiecare saptamana vom face din buget un ,,pat al lui Procust,,, incepand din acest numar, cu suma de 10.000 de euro.
In Ploiesti, casele sunt mai accesibile
Capitala nu este, asa cum pare la prima vedere, cel mai scump oras, ci urmeaza in top dupa Cluj-Napoca si Timisoara. Preturile la locuinte sunt insa piperate, iar cu 10.000 de euro nu-ti poti alege din prea multe oferte. De o casa la curte nici nu poate fi vorba. In aceasta suma o familie de tineri se poate incadra usor, daca se multumeste cu putin spatiu (o suprafata de locuit de maximum 37 mp) si o zona mai indepartata de centru, dar care dispune de mijloace de transport. In Bucuresti, cu acesti bani, in acest moment se poate cumpara o garsoniera in zone precum Drumul Taberei, Pantelimon, Militari, Crangasi, Berceni, Titan, Ramnicu Valcea, 1 Decembrie sau un apartament de doua camere confort 2 in cartierele Drumul Taberei, Militari, Berceni, Colentina, pe soseaua Alexandriei si Ferentari. ,,Preturile sunt stabile, iar oferta este mare. Clientii sunt in mare parte tineri fara copii si care beneficiaza de ajutor din partea parintilor sau de credit bancar,,, afirma Victor Mihalache, director al agentiei imobiliare bucurestene Apulum 94. In Ploiesti, un oras in care piata imobiliara este din ce in ce mai activa in ultimii ani si preturile nu sunt foarte mari, un potential cumparator cu 10.000 de euro in buzunar ar avea mai multe variante de locuit, de mai buna calitate si mai spatioase: in afara de garsoniera – care aici ar fi ultracentrala si superfinisata – sau un apartament de doua camere confort unu intr-o zona medie, ar putea accede si la un apartament de trei camere mai prost sau o casuta intr-o zona nu foarte buna. ,,In Ploiesti, cu 10.000 de euro poti cumpara o garsoniera situata ultracentral, in blocuri construite dupa 1985, cu finisaje peste medie, eventual cu bucatarie mobilata, poate si cu instalatie de aer conditionat. Un apartament de doua camere confort 1, situat intr-un cartier decent (exemplu Paltinis, 9 Mai, Bulevardul Bucuresti), in blocuri construite dupa 1977, fara nici un fel de finisaje care sa merite luate in calcul (chiar daca proprietarul a schimbat placajele ceramice sau instalatiile sanitare montate initial de constructor, acestea sunt oricum vechi, demodate, si este putin probabil ca vor fi mentinute de cumparator),,, da exemplu Laurentiu Dragulin, director al agentiei imobiliare locale Adler.
Banatul e ,,fruncea,, preturilor
In Timisoara, piata este, dimpotriva, mult mai scumpa, si de 10.000 de euro nu se poate cumpara nici o garsoniera confort 1. ,,Cu 5.000 – 8.000 de euro poate fi achizitionata o garsoniera confort III sau IV. In rest cu 10.000 de euro mai puteti achizitiona o garsoniera confort II, in cartierele mediane sau periferice. O garsoniera confort 1 sau un apartament cu doua camere oscileaza intre 12.500 si 16.000 euro, in functie de amplasamentul urban,,, afirma stefan Kallos, director al agentiei imobiliare E.K.S. Company, din Timisoara. Aceste date sunt confirmate si de reprezentantii agentiei Casadomi, care are reprezentante in orasele Timisoara, Deva si Arad. ,,In Arad situatia este aproximativ aceeasi, cu mici exceptii, in sensul ca se poate gasi si confort 1, dar fara imbunatatiri, insa destul de greu. In Deva se poate cumpara un apartament cu doua camere in zone semicentrale si periferice. In Hunedoara se poate cumpara si un apartament cu trei sau patru camere si, cu putin noroc, chiar o casa la periferie,,, declara Doru Bodea, director al agentiei Casadomi. In Brasov, cu un buget de 10.000 de euro, clientii agentiilor pot cumpara doar garsoniere in zone periferice sau semicentrale, in cartiere muncitoresti. Pe acest segment imobiliar, in ultima perioada, a existat o crestere sustinuta a cererii, fapt pentru care preturile au crescut cu 10% de la inceputul anului. ,,Cresterea preturilor a fost determinata de aparitia pe piata a creditului ipotecar. Multa lume a crezut ca depunand o simpla cerere de acordare de credit la sediul unei banci va primi banii imediat, dar nu si-au pus problema de a se incadra in cerintele bancii. In Brasov s-a intamplat ca dintr-un numar de aproximativ 5.000 de cereri depuse la sediul unei banci, jumatate sa fie respinse din start, iar din restul de 2.500 de solicitanti sa primeasca credit un numar de aproximativ 100 de persoane,,, spune Zoltan Haller, director al agentiei Zoltim. Aceasta arata ca aparitia creditului ipotecar nu rezolva problema necesarului de locuinte si ca multi dintre cei care isi doresc o casa nu pot strange nici in 20 de ani un minimum de 10.000 de euro.
Sfaturi pentru cumparatorii de case
– Cand stabiliti ce buget alocati cumpararii casei, atentie la cheltuielile colaterale tranzactiei:
1) comisionul agentului imobiliar, care poate fi cuprins intre 2 si 6%, in functie de agentie;
2) comisionul notarului si taxa de timbru perceputa de stat la incheierea tranzactiei, care poate costa, de exemplu, 5.380.000 lei pentru un apartament de trei camere, care are pretul de 700 milioane lei, si poate trece de 20 milioane de lei pentru o vila de peste 120.000 USD.
– Inainte de a plati avansul, verificati cu atentie documentele care dovedesc ca proprietarul casei este intr-adevar cel care vrea sa va vanda casa si ca are acest drept:
1) Titlu de proprietate – care poate fi un certificat de mostenitor, un act de vanzare-cumparare, o autorizatie de constructie;
2) certificatul de sarcini, numit si extras de carte funciara, este un document eliberat de judecatoria in raza careia se afla locuinta si in care sunt trecute datele proprietarului, numarul cadastral, felul titlului de proprietate si, ceea ce este foarte important, daca exista
sau nu ipoteca pe casa;
3) Certificatul fiscal, care arata daca proprietarul are sau nu datorii la fisc.
Ce case gasesti la 10.000 de euro
Bucuresti
· garsoniera in blocuri vechi in Drumul Taberei, Pantelimon, Militari, Crangasi, Berceni, Titan, Ramnicu Valcea, 1 Decembrie;
· apartament 2 camere confort 2 in Drumul Taberei, Militari, Berceni, Colentina, Alexandriei, Ferentari;
Ploiesti
· garsoniera situata ultracentral, in blocuri noi;
· apartament de 2 camere confort 1- Paltinis, 9 Mai, Bd. Bucuresti,
· apartament de 3 camere confort 1 zona Vest, Malu Rosu;
· apartament de 3 camere confort 2 in zone semicentrale;
· casuta modesta – Bereasca, Unirii, Bariera Rudului, Pictor Rosenthal;
Timisoara
· garsoniera confort 2, 3 sau 4 semicentral;
Arad
· garsoniera confort 2 si 3 semicentral si periferie;
· garsoniera confort 1, fara imbunatatiri;
Deva
· garsoniera, central si semicentral;
· apartament cu 2 camere zone semicentrale si periferice;
Hunedoara
· garsoniera central si semicentral;
· apartament 2 camere semicentral;
· apartament cu 3-4 camere ;
· casa veche la periferie;
Brasov
· garsoniera – Tractorul, Steagul Rosu, Craiter, Triaj, Noua;
Iasi
garsoniera – in orice zona;
apartament 2 si 3 camere – periferie Tatarasi si Metalurgiei.