Rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT scoate la iveală noi amănunte legate de personalitatea Monstrului din Caracal și dezvăluie modul în care reușea acesta să se impună în fața complicilor săi.
„Inculpatul Dincă Gheorghe trăia așadar aproape izolat în propria curte și impusese celor apropiați un cod de comunicare care să-i permită de la distanță să știe cine îl caută, fără a fi nevoit să se deplaseze până la poartă, în speță impunându-le inculpatului Risipiţeanu Ștefan zis ”Fănică”, respectiv martorilor Mieilă Victor zis ”Vică” și Măceşanu George zis ”Cavalu”, să bată de 3 ori la rând în porțile metalice, acestea fiind singurele persoane care cunoșteau și uzitau acest mod de comunicare cu inculpatul, scriu procurorii în rechizitoriul lui Dincă.
Între timp, judecătorii Tribunalului Olt au decis vineri că Gheorghe Dincă va rămâne după gratii, deşi anterior acesta ceruse arest la domiciliu.
Dincă poate contesta decizia de a rămâne arestat
Dincă are la dispoziție 48 de ore pentru a contesta decizia magistraților.
Monstrul din Caracal este acuzat că le-a ucis pe cele două fete – Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu – în locuinţa sa şi a fost trimis în judecată, de către procurorii DIICOT, pentru trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat şi profanarea de cadavre.
Tot în acelaşi dosar, Ştefan Risipiţeanu a fost trimis în judecată pentru viol.
În dimineaţa zilei de 26 iulie, la ora 6,00, la peste 19 ore de când Alexandra a sunat la 112 cerând ajutor, poliţiştii, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, au pătruns în locuinţa lui Dincă şi au început percheziţiile.