Banca Centrală Europeană este așteptată să facă astăzi primul pas spre relaxarea politicii monetare în regiune, prin introducerea dobânzii negative la depozite. Această decizie istorică ar putea influența toate valutele din regiune și majoritatea claselor de active, sunt de părere anaşitii companiei de brokeraj Admiral Markets.
Este cert că BCE nu are o altă alternativă după tentativele eșuate de a evita recesiunea și deflația în regiune. Mai mult, contrar așteptărilor și explicațiilor oficiale, măsurile de stimulare a economiei vor genera mai multe efecte negative decât pozitive, susțin specialiştii.
Aceștia avertizează că măsurile neconvențioanale de politică monetară ar putea avea aceleași efecte precum în SUA, UK sau Japonia. Așa numita tipărire de bani de către media, ar crea bule speculative și nu ar ajunge în economia reală și implicit la populație.
„Istoria arată că stimularea economiei, prezentată oficial ca o necesitate, a avut efecte pozitive pentru 1% din populație, elita financiară, bancherii și marii speculatori din piețele financiare, iar restul de 99% au avut de suferit din cauza devalorizării masive a banilor de hărtie”, spun analiștii Admiral Markets.
Explicația este simplă și ușor de înțeles: cantitățile masive și nelimitate de bani oferiți gratuit de Banca Centrală, nu vor fi împrumutate cetățeanului de rând sau micuței companii din România, Grecia sau Portugalia, ci vor fi utilizați în scop speculativ prin intermediul băncilor de investiții. Scenariul poate fi identic cu cel din Japonia și SUA, unde valutele locale au înregistrat deprecieri masive, în timp ce bursele de acțiuni au crescut spectaculos.
„Piața valutară Forex este cea mai sensibilă la astfel de politici neconvenționale. Investitorii și speculatorii vor abandona Euro și se vor orienta spre contraparte, dolarul american (USD) și lira sterlină (GBP). SUA și UK au finalizat programele de stimulare și sunt așteptate să majoreze dobânzile în următorii ani, contrar politicii BCE. Banca Centrală a Elveției va fi obligată să intervină agresiv pentru a preveni aprecierea francului față de euro, în timp ce valutele emergente din Estul Europei vor deveni mai atractive pentru speculatori datorită randamentului superior și a investițiilor speculative în piețele locale”, concluzionează specialiștii Admiral Markets.