Ce conțin, de fapt, vaccinurile anti-coronavirus? Toți românii trebuie să știe

vaccin anti-COVID-19

Vaccin Covid-19

Un celebru epidemiolog român a vorbit despre vaccinurile Pfizer și Moderna, cele două vaccinuri anti-coronavirus care sunt folosite și la noi în țară. Pentru a pune capăt speculațiilor și teoriilor conspiraționiste, celebrul epidemiolog a vorbit despre ingredientele celor două vaccinuri.

Ce conțin, de fapt, vaccinurile anti-coronavirus? Având în vedere că există foarte multe speculații cu privire la cele două vaccinuri anti-COVID 19, președintele Societății Române de Epidemiologie, Doina Azoicăi, a precizat ce ingrediente au acestea și ce rol are fiecare substanță în parte.

Așadar, Doina Azoicăi a precizat că vaccinurile pe bază de ARN mesager sunt mult mai sigure decât cele clasice. În plus, acestea pot fi administrate mai multor categorii de oameni.

„Acest vaccin este unul inovator, pentru că se utilizează această componentă de ARN mesager, care transmite informația, deci nu este o structură care face parte din componenta virală. Ceea ce îl face mai sigur și mai puțin reactogen.”, spune președintele Societății Române de Epidemiologie.

Ce conțin, de fapt, vaccinurile anti-coronavirus? Doina Azoicăi: Aceste vaccinuri nu conțin adjuvanți

Medicul epidemiolog a mai declarat, la Digi 24, că la fel ca la orice alt medicament, există și alte componente pentru ca el să poată fi administrat. Aceasta a mai spus că aceste vaccinuri nu au adjuvanți sau conservanți.

”Ca în orice produs biologic activ sau medicament, există și alte componente, pentru ca el să poată fi administrat. De aceea, spre deosebire de vaccinuri clasice – haideți să zicem așa – trebuie precizat că aceste vaccinuri nu au adjuvanți sau conservanți. Asta vizavi de reținerea populației, în legătură cu un conservant cum ar fi thiomersalul.

Aceste vaccinuri nu conțin adjuvanți sau conservanți datorită faptului că nu sunt vaccinuri de tip clasic, dar au niște compenente pentru a le face posibil de a fi administrate. Aceste nanoparticule lipidice permit înglobarea acestui ARN, pentru a putea fi administrat într-un preparat vaccinal.”, spune Doina Azoicăi.

Sărurile, un ingredient necesar

Șefa Societății Române de Epidemiologie a mai spus că sărurile ajută preparatul să se adapteze la pH-ul și aciditatea țesutului uman.

”La fel și sucroza (zaharuri), care este conținută în preparatul vaccinul, este foarte utilă pentru a realiza crioprotecția, adică a realiza protecția produsului în ansamblu, în procesul de congelare.

Toate aceste componente nu sunt componente care să crească reactogenitatea, ci dimpotrivă, permit administrarea ARN-ului mesager în forma aceasta de preparat vaccinul.

De aceea, acesta este posibil să fie făcut la o populație foarte largă, pentru că el nu are caracteristici de reactogenitate și, în plus, are caracteristici de siguranță mult mai crescute decât preparatele vaccinale clasice”, a explicat dr. Doina Azoicăi, la Digi24.

Mai mult decât atât, medicul a dat explicații cu privire la vaccinul produs de Moderna care are un ARN mesager monocatenar, produs prin utilizarea unei transcripții în vitro.

„Sunt tehnici specifice pentru prepararea unor astfel de vaccinuri, care, pe lângă faptul că permit extragerea acestui ARN mesager – care este de fapt baza sau nucleul dur și important în această vaccinare – are și o importanță pentru ca în preparatul vaccinal să nu fie decât componenta aceasta de informație ARN (acid ribonucleic)”, a mai precizat epidemiologul.

Ce conține vaccinul Pfizer/BioNTech

  • 5 doze într-un flacon de 2 ml
  • o doză (0,3 ml) conține 30 micrograme de tip ARN mesager
  • colesterol
  • clorură de potasiu
  • dihidrogenofosfat de potasiu
  • clorură de sodiu
  • fosfat disodic dihidrat
  • sucroză
  • apă pentru preparate injectabile
  • ((4-hidroxibutil)azanediil) bis (hexan-6,1-diil)bis(2-hexildecanoat) (ALC-0315)
  • 2- (polietilenglicol)-2000 -N,N-ditetradecilacetamidă (ALC-0159)
  • 1,2-Distearoil-sn-glicero-3-fosfocolină (DSPC)

Ce conține vaccinul Moderna

  • 10 doze a câte 0,5 ml
  • o doză (0,5 ml) conține 100 de micrograme de tip ARN mesager
  • lipidă SM-102
  • colesterol
  • acid acetic
  • acetat de sodiu trihidrat
  • sucroză
  • apă pentru preparate injectabile
  • trometamol
  • clorhidrat de trometamol
  • 1,2-distearoil-sn-glicero-3-fosfocolină (DSPC)
  • 1,2-dimiristoil-rac-glicero-3-metoxipolietilen-glicol-2000

Sursa foto: Dreamstime