Ce conține pâine feliată Vel Pitar?
Pâinea este un aliment de bază în dieta multor români, iar alegerea unui produs de calitate este esențială pentru menținerea unei alimentații echilibrate. Deși este un aliment accesibil, foarte puțini dintre noi citesc eticheta produselor de panificație, ceea ce poate duce la alegeri care nu sunt întotdeauna cele mai sănătoase.
Dragoș Pătraru a decis să examineze și să explice publicului cum stau lucrurile cu pâinea albă feliată de la Vel Pitar.
În primul rând, pâinea albă feliată de la Vel Pitar conține aproximativ 68% făină albă de grâu 650. Aceasta este o făină rafinată, procesată astfel încât să fie îndepărtate coaja și germenii grâului. Deși acest lucru îi conferă un aspect mai fin, pâinea obținută din făină albă este mai săracă în fibre și nutrienți comparativ cu pâinea realizată din făină integrală.
Un alt ingredient esențial este sarea iodată, care nu doar că îmbunătățește gustul pâinii, dar joacă și un rol important în întărirea glutenului, elementul care dă structură pâinii. Uleiul de floarea soarelui adaugă frăgezime și o textură moale, făcând ca pâinea să fie mai plăcută la consum.

Ingredientul care menține pâinea proaspătă
În plus, produsul conține conservanți precum propionat de calciu și acid sorbic, substanțe care ajută la prelungirea termenului de valabilitate al pâinii, protejând-o de mucegai și microorganismele care ar putea să o altereze rapid.
Totodată, oțetul de vin este un ingredient care contribuie la menținerea prospețimii pâinii pentru o perioadă mai îndelungată. Pâinea albă feliată de la Vel Pitar conține și acid ascorbic, cunoscut și ca vitamina C, care este utilizat ca agent de tratare a făinii. Acesta ajută la întărirea glutenului și îmbunătățește calitatea aluatului, având un rol important în procesul de panificație.
Ora ideală pentru cină din punctul de vedere al lui Dragoș Pătraru
Dragoș Pătraru vine cu o recomandare clară în privința obiceiurilor alimentare: două sau trei mese pe zi sunt suficiente. El atrage atenția asupra pericolului meselor haotice și al gustărilor frecvente, care pot perturba procesele naturale ale organismului.
Potrivit lui Pătraru, pauzele dintre mese sunt esențiale. În ceea ce privește alimentația redusă la o singură masă pe zi, Dragoș Pătraru respinge această idee.
„O masă pe zi? Nu recomand! Pentru că îi este imposibil corpului să asimileze dintr-o singură masă toți nutrienții de care are nevoie… e greu și din două mese. Așa că, sfatul meu e să porniți cu un interval de hrănire de 12 ore.
Dacă vă e bine și funcționează pentru voi, rămâneți aici sau încercați să reduceți intervalul. Eu sunt cu intervalul acesta la 8 ore, cu prima masă la 10-11, ultima la 18-19… și mă simt excelent!”, a spus Dragoș Pătraru.