Informații fără precedent despre avocata lui Clotilde Armand. Se pare că Georgiana Trandafir încasează sume fără precedent din bani publici având în vedere contractul pe care îl are.
O sursă a declarat pentru spotmedia.ro că avocata lui Clotilde Armand are un contract destul de generos care este plătit din bani publici. Mai exact, potrivit sursei citate, până în luna iunie, Georgiana Trandafir a încasat 83.000 de lei pentru litigiile cu Romprest, majoritar pierdute.
În ceea ce privește sumele pe care le percepe, sursa citată arată că avocata Georgiana Trandafir are un tarif remarcabil de 470/lei fără TVA pe oră, cel mai mare dintre cele pe care le plătește Primăria Sectorului 1 pentru servicii juridice.
Totodată, același surse mai spun că avocata pare a fi abonată la banii publici atât la primăriile din Constanța cât și din Brașov, însă Clotilde Armand nu pare să țină cont de toate sfaturile pe care le primește.
În mai multe postări pe Facebook, avocata Trandafir vorbea despre contractul cu Romprest, care ar fi fost nul. La rândul ei, luni de zile Clotilde Armand vorbea și ea despre mafie, șantaj, anulări dar și neplată.
Imaginea construită de Clotilde Armand
„A construit o imagine de amazoană după care mulți români tanjesc după plecarea dnei Kovesi la EPO.Și luni de zile nu a făcut nimic tocmai în direcția promisă. A avut și stare de alertă, are și împuternicirea Consiliului Local. Și? Concret, ce a obținut? Foarte probabil, fără o acțiune de reziliere inteligentă, care nu se arată, se îndreaptă spre un dezastru financiar din bani publici”, scrie Ioana Ene Dogioiu pe Spotmedia.
De menționat este faptul că avocata lui Clotilde Armand învârste sume fără precedent. Mai exact, firma de avocatură care apără interesele P&P a repurtat un nou succes în procesul cu Primăria Braşov, reprezentată de avocata adusă pe bani grei de către primarul Allen Coliban, respectiv Gabriela Trandafir, scria recent News Bv.
În ceea ce privește sumele vizate, ”diferenţa între avocaţi este că P&P tot câştigă cu plata unor cheltuieli de judecată de 2.000 de lei, iar Coliban a dispus până la această oră plăţi de vreo 24.000 de euro (470 de lei pe oră plus TVA)! Că deh, obrazul subțire al primarului USR cu cheltuială din bani publici se ține…
Trebuie spus faptul că, la cererea consilierilor locali, care i-au cerut socoteală primarului pentru plata unei avocate care tot pierde procesele, Trandafir a venit să prezinte „devizul” de ore lucrate. Mai mult, le-a spus consilierilor că și timpul petrecut cu ei le va fi facturat…”, mai spunea sursa citată.