Recent, ministrul român de externe Titus Corlăţean a declarat că relaţiile dintre România şi Ungaria sunt complicate în prezent din cauza "greşelilor" făcute de Budapesta în legătură cu etnicii maghiari care trăiesc în România. Corlăţean s-a referit la decizia Ungariei de a arbora steagul Ţinutului Secuiesc – regiune din România unde trăieşte un subgrup de etnici maghiari – pe clădirea Parlamentului din Budapesta. Acesta a fost doar cel mai recent incident, însă divizările istorice dintre cele două ţări datează de secole.

Situate între Europa centrală şi de sud-est, România şi Ungaria au o lungă istorie comună. Cea mai mare parte din teritoriile Ungariei şi României moderne s-au aflat la un moment dat sub auspiciile Imperiului Otoman, iar apoi ale celui Habsburgic. Principala formaţiune geografică din regiune sunt Munţii Carpaţi, iar graniţa oficială dintre cele două ţări s-a mutat în mod repetat de pe o parte pe alta a munţilor, începând din epoca medievală.

Cea mai recentă redefinire semnificativă a graniţelor a avut loc după cel de-al doilea Război mondial, prin Tratatul de la Trianon din 1920, în baza căruia Ungaria şi-a pierdut două treimi din teritoriu în favoarea vecinilor săi, inclusiv Transilvania în favoarea României. Ca urmare, maghiarii au devenit cel mai mare grup minoritar din România.

Potrivit recensământului din 2011, în România trăiesc circa 1,2 milioane de etnici maghiari, adică 6,5% din populaţia totală. Jumătate dintre maghiarii care trăiesc în România sunt secui, un subgrup de limbă maghiară care trăiesc în cea mai mare parte în ceea ce se numeşte Ţinutul Secuiesc, o regiune etno-culturală din Transilvania de est, explică Stratfor şi Euractiv.

Din Evul mediu până la jumătatea secolului XIX, regiunea s-a bucurat de diferite grade de autonomie, până la Compromisul austro-ungar din 1867, după care o serie de reforme administrative din anii 1870 au abolit toate regiunile autonome din Regatul Ungariei, inclusiv Ţinutul Secuiesc.

După cel de-al doilea Război mondial, guvernul României a creat o Regiune Autonomă Maghiară în Ţinutul Secuiesc, regiune ce a existat din 1952 până în 1968, când guvernul comunist a reformat împărţirea administrativă a ţării, pentru a elimina orice identificare etnică a regiunilor prin diviziuni etnice sau culturale. După căderea comunismului, guvernele democratice care s-au succedat la conducerea României au menţinut împărţirea administrativă a ţării, ceea ce a dus la apariţia mai multor iniţiative ale etnicilor maghiari care doreau restabilirea autonomiei.

Reprezentarea politică a etnicilor maghiari din România este fragmentată, trei partide relativ mici concurând pentru voturile etnicilor maghiari. Cel mai mare dintre acestea este Uniunea Democrată Maghiară din România /UDMR/, formaţiune politică reprezentată frecvent în Parlament şi care a făcut parte din mai multe coaliţii de guvernare.

UDMR şi alte grupări maghiare au organizat în 2012 o serie de manifestaţii paşnice în România, cerând o descentralizare politică mai accentuată ca prim pas către autonomie. Minoritatea etnică maghiară din România este folosită frecvent ca pârghie politică atât de guvernele din Ungaria, cât şi de cele din România. La baza naţionalismului ungar, care cere restituirea teritoriilor pierdute după al doilea Război mondial, se află ostilitatea faţă de Tratatul de la Trianon.

Budapesta a folosit de asemenea problema minorităţii etnice pentru a-şi exercita influenţa în străinătate. În mai 2010, Parlamentul ungar a decis să le acorde etnicilor maghiari care trăiesc în afara ţării dreptul de a solicita cetăţenia ungară, ca dublă cetăţenie, ceea ce presupune în principiu şi dreptul la vot. Această decizie a generat tensiuni cu România şi Slovacia, care a dobândit la rândul său un fost teritoriu ungar prin Tratatul de la Trianon şi, odată cu acesta, şi o populaţie maghiară substanţială.

La 3 februarie, oficiali români din judeţele Covasna şi Harghita /două din cele trei judeţe cu populaţie secuiască substanţială, notează sursele/ au interzis arborarea steagului secuiesc pe clădirile oficiale. Ca răspuns, ambasadorul Ungariei în România şi-a exprimat sprijinul pentru autonomia secuiască, la televiziunea naţională. Câteva zile mai târziu, vicepremierul ungar Zsolt Semjen a încurajat guvernele locale să arboreze steagul secuiesc, în semn de solidaritate cu minorităţile maghiare din România. Oficiali români au denunţat aceste acţiuni ca pe o interferenţă a politicienilor ungari în treburile interne ale României.

Astfel de tensiuni nu sunt ceva neobişnuit între Ungaria şi România şi în general nu au afectat în mod semnificativ relaţiile dintre cele două ţări. Ungaria, de exemplu, a susţinut aderarea României la Uniunea Europeană (UE), în 2007.
Cele două ţări sunt de asemenea parteneri comerciali importanţi. Într-adevăr, unii oficiali au încercat să minimalizeze o tensionare a relaţiilor, premierul român Victor Ponta dezminţind astfel, la 18 februarie, existenţa de probleme între Bucureşti şi Budapesta.

Totuşi, disputa cu privire la Ţinutul Secuiesc survine într-un moment unic. Atât Ungaria, cât şi România resimt consecinţele crizei economice din Europa. Acest lucru se face îndeosebi simţit în regiunea secuiască, una din cele mai sărace din România, ceea ce o face susceptibilă de manipulare politică, deopotrivă de către politicieni români şi ungari. Într-un asemenea context, apelul la naţionalism este frecvent o strategie adoptată de guverne aflate sub presiuni financiare. În Ungaria, în 2014 vor avea loc alegeri generale, iar guvernul premierului Victor Orban este supus la presiuni de majoritatea forţelor naţionaliste din propriul său partid, dar şi de cele din formaţiunea de extremă-dreapta Jobbik. Guvernul ungar speră totodată să atragă voturile etnicilor maghiari din România, dintre care unii pot vota acum în mod legal la alegerile din Ungaria.

Pentru Bucureşti, schimbul de acuzaţii cu Ungaria permite distragerea temporară a atenţiei de la situaţia internă, după criza politică în care s-a afundat în 2012, provocată de o dispută între premierul Ponta şi preşedintele Traian Băsescu. În 2012, România a avut trei premieri, pe fondul protestelor legate de situaţia economică a ţării şi animozităţii dintre principalele formaţiuni politice, iar situaţia a început să se stabilizeze abia după alegerile din decembrie.

În mare măsură, revendicările minorităţilor etnice din România vizează în general menţinerea identităţii culturale – posibilitatea de a susţine cursurile în limba maternă în şcoli sau de a arbora propriile steaguri, de pildă. Aceste aspecte în sine nu reprezintă o ameninţare imediată la adresa unităţii teritoriale a ţării.

Totuşi, criza europeană a întărit sentimente regionaliste care în alte părţi erau latente, iar România se teme că urmărirea unei autonomii culturale sporite ar putea escalada rapid. În plus, criza europeană creează un teren fertil pentru ascensiunea partidelor naţionaliste care critică prezenţa "străinilor", cum îi consideră acestea atât pe imigranţi, cât şi pe membrii minorităţilor din ţările lor.

Tocmai pe fondul aceste confluenţe de factori retorica naţionalistă din România şi Ungaria devine mai periculoasă, în contextul aprofundării crizei economice, conchid sursele citate.