Majoritatea românilor crede că măsurile de austeritate ale Guvernului vor avea ca efect creşterea economiei subterane şi a numărului de şomeri, în timp ce doar 3% consideră că vor contribui la ieşirea României din criză, potrivit unui sondaj realizat de Myjob. "Mai mult de jumătate dintre respondenţii Myjob (50,55%) declară că singurul efect al măsurilor va fi diminuarea veniturilor celor care au deja salarii mici, iar aproape un sfert (24,1%) cred că va creşte economia subt
Majoritatea românilor crede că măsurile de austeritate ale Guvernului vor avea ca efect creşterea economiei subterane şi a numărului de şomeri, în timp ce doar 3% consideră că vor contribui la ieşirea României din criză, potrivit unui sondaj realizat de Myjob.
„Mai mult de jumătate dintre respondenţii Myjob (50,55%) declară că singurul efect al măsurilor va fi diminuarea veniturilor celor care au deja salarii mici, iar aproape un sfert (24,1%) cred că va creşte economia subterană din România. În acelaşi timp, alţi 20% dintre participantii la sondaj sunt de părere că măsurile de austeritate vor genera mai multi şomeri”, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de administratorii site-ului de recrutare Myjob.
În schimb, doar 2,89% dintre cei intervievaţi sunt de părere că măsurile de austeritate propuse de Guvern vor contribui la ieşirea României din criză în 2011, iar alţi 2,48% se aşteaptă să genereze mai mulţi bani la buget.
Bucureştenii sunt optimişti
„Angajaţii cu experienţă în câmpul muncii şi vârsta peste 45 de ani nu cred aproape deloc în iniţiativele Guvernului, în timp ce tinerii cu mai puţin de un an experienţă sunt mai încrezători, peste 9% declară că vom ieşi din criză datorită măsurilor de austeritate, iar 6,25% afirmă că vor intra mai mulţi bani la buget în acest fel”, se arată în comunicat.
Absolventii cu MBA sau doctorat, respectiv 11%, nu acordă şanse de succes propunerilor anti-criză, în schimb respondenţii cu studii medii şi postliceale creditează pachetul de măsuri cu şanse să scoată România din criză.
La nivel regional, cei mai optimişti sunt respondenţii din Bucureşti, Sibiu, Cluj şi Timiş, care cred că anul viitor situaţia va reveni la normal.
La polul opus se află angajaţii din regiunea Moldova, respectiv Bacău, Vaslui, Iaşi, unde peste 60% dintre participanţii la sondaj sunt de părere că măsurile de austeritate vor genera doar salarii mai mici.
Sondajul Myjob a fost efectuat online la nivel naţional în perioada 18-25 mai, pe un eşantion de peste 2.000 de respondenţi.
În urma negocierilor cu FMI, partea română s-a angajat faţă de partenerii externi la măsuri de reducere drastică a cheltuielilor bugetare şi urmează să reducă fondul de salarii al sectorului public cu 25%, pensiile cu 15%, să restrângă semnificativ programele şi ajutoarele sociale şi să taie masiv subvenţiile de stat.
SURSA: Mediafax