Deși este ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici are datorii, conform declarației de avere a acestuia.
Conform declarației de avere din acest an ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, are 4 terenuri intravilante, 3 sunt localizate în București, cu o suprafată între 70 și 178 de metri pătrați, și unul în Otopeni de 1.035 de metri pătrați.
Acesta deține 3 case și un apartament în București. Două dintre case au fost dobândite prin cumpărare apelând la un credit, o casa a fost cumpărată, iar apartamentul a fost moștenit.
Teodorovici are 2 fonduri de investiții, unul fiind la ING Asigurări de viață, care a fost deschis în 2018, iar unul la FPS Muntenia. El mai deține și două acțiuni, una fiind SC EXIMBANK SA, în care se ridică la o valoare totală la zi de 60.000 de ron, iar alta fiind TMC ROMTEAM BUSINESS SRL, cu o valoare totală la zi de 60 de ron.
În declarația de scrie că acesta are două credite la BCR, unul ipotecar și unul de nevoi. Ambele au data scadentă în 2045, creditul ipotecar este în valoare de 352.230 EURO, iar cel de nevoi are valoarea de 221.317 EURO.
Acesta mai are un credit ipotecar la Credit Europe, în valoare de 121.823 EURO. Ministrul mai are ipotecate 2 imobile și un contract de împrumut cu o valoare de 75.000 de ron.