UpGround Estates, BelRom sau South Pacific sunt printre puţini dezvoltatori care au reuşit să atragă investitori strategici în ultimul an şi jumătate, când majoritatea companiilor s-au luptat cu falimentul. Cele trei companii sunt pe lista scurtă a dezvoltatorilor care urmează să primească zeci de milioane de euro în decursul anului viitor, după ce au vândut clădiri de birouri, centre comerciale sau ansambluri rezidenţiale.
Omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, de numele căruia se leagă dezvoltarea City Mall şi a sediului Bancpost din Capitală, a încasat la finele anului trecut circa 50 mil. euro din prima tranşă a vânzării proiectului mixt UpGround către fondul RREEF al Deutsche Bank, în primăvara anului trecut, tranzacţie cu o valoare anunţată de 340 mil. euro, cea mai mare înregistrată pe piaţa românească.
Papalekas deţine o cotă de peste 50% din afacere, iar a doua tranşă de bani a fost primită în octombrie, la finalizarea celei de-a doua clădiri de birouri, pentru care fondul german a achitat peste 100 mil. euro. Cu totul, din vânzare, grecul va primi de pe urma a trei plăţi peste 170 mil. euro, fără a lua în calcul eventuale ajustări ale preţului tranzacţiei.
Deutsche Bank mai are de plătit circa 113 mil. euro
Surse din piaţa imobiliară au declarat pentru capital.ro că UpGround Estate mai trebuie să încasez banii pe partea de rezidenţial a cărei valoare reprezintă circa o treime din totalul tranzacţiei, adică 113 mil. euro, din care se scad creditele pe care RREEF urmează să le preia de la dezvoltator.
Reprezentanţii companiei au declarat la sfârşitul lui 2007 că investiţia alocată proiectului este de 260 mil. euro, urmând ca după finalizare aceasta să aibă o valoare de piaţă de 450 mil. euro. Imobilele sunt construite pe un teren de 44.000 mp şi vor cuprinde în total 600 de apartamente şi spaţii de birouri cu o suprafaţă închiriabilă de 100.000 mp.
Ansamblul, construit în zona Lacul Tei, este delimitat de bulevardul Barbu Văcărescu, strada Fabrica de Glucoză şi Şoseaua Petricani. Valoarea investiţiei pentru construcţia blocurilor rezidenţiale era estimată la data lansării proiectului la 100 mil. euro, iar pentru clădirile de birouri 160 mil. euro. Pentru achiziţia terenului compania a plătit 50 mil. euro. Construcţia complexului a fost iniţiată în luna martie 2007.
NEPI mai vizează achiziţia a două parcuri de retail în 2010
Fondul de investiţii New Europe Property Investments (NEPI) a achiziţionat în luna octombrie a acestui an proiectul European Retail Park din Brăila pentru suma de 63 mil. euro de la dezvoltatorul BelRom, într-o tranzacţie care presupune mai mult un parteneriat, decât un transfer efectiv de bani.
Tranzacţia vizează şi achiziţia a altor două parcuri de retail din Focşani şi Bacău, aparţinând tot BelRom, a căror valoare de vânzare a fost calculată la circa 97 mil. euro.
„Proiectul din Brăila a fost preluat în acest an, iar pentru anul viitor intenţia este să preluăm şi centrele BelRom din Focşani şi Bacău, asta dacă nu intervine nimic neprevăzut“, a declarat pentru capital.ro Victor Semionov, directorul de investiţii al NEPI.
Fondul a finanţat afacerea prin intermediul unui credit de 113 milioane de euro primit de la banca KBC, bani care vor fi folosiţi şi pentru plata a 40 mil. euro, ce reprezintă datoriile dezvoltatorului.
South Pacific se mai bazează pe circa 24 mil. euro în 2010
Fondul american Warburg Pincus a intrat în acţionariatul South Pacific în urma unei majorări de capital, ce presupune preluarea a 50% din acţiunile companiei, tranzacţie finalizată în septembrie 2008. Valoarea de achiziţie a fost estimată atunci la circa 30 mil. euro.
„Până acum am primit doar 20% din valoarea acţiunilor vândute. Nu am apelat la ei, pentru că proiectele pe care le avem în dezvoltare au finanţarea asigurată. Anul viitor vom avea nevoie de ei, deoarece în primăvară vom demara lucrările la al patrulea proiect“, a explicat George Prelea, preşedintele South Pacific.
Până acum, South Pacific a investit 60 mil. euro pe piaţa locală, în trei proiecte, localizate în Tunari, ce urmează a fi predate în următoarea perioadă şi din care au fost vândute circa 65% din locuinţe.
Proiectul Darwin, ce va fi inaugurat anul viitor, va cuprinde circa 350 de case ecologice înşiruite a căror preţ va fi de 700-750 euro/mp. Casele beneficiază de o grădină în spate şi o parcare în faţă, sunt echipate cu aer condiţionat şi mobilier pentru baie.