Potrivit acestuia, comisarul pentru sănătate, Tonio Borg, a cerut să se întâlnească cu ministrul rus al agriculturii, pentru a se găsi un răspuns cât mai rapid care să soluţioneze această problemă ce poate afecta piaţa UE, a declarat purtătorul sau de cuvânt, Frederic Vincent.
Comisia Europeană a adoptat rapid măsuri de protecţie interimare în Lituania, după ce două cazuri de pestă porcină africană a fost confirmată la porcii mistreţi. Pe baza acestei decizii, autorităţile lituaniene au aplicat imediat toate restricţiile impuse de legislaţia Uniunii Europene.
Astfel, o echipă de experţi veterinari ai Comisiei s-a deplasat în zonă, pentru a asista şi consilia autorităţile lituaniene. Acestei echipe li s-au alăturat experţi din Rusia şi Belarus de la Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor. Potrivit primelor estimări, se pare că virusul din Lituania ar proveni din ţări vecine, non-UE.
În acelaşi timp, Comisia a fost în contact permanent, în ultimele zile, cu autorităţile ruse, pentru a aplica măsurile de 'regionalizare' în conformitate cu normele Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi Organizaţiei Mondiale pentru Sănătatea Animalelor.
'Aş dori să subliniez faptul ca măsurile luate din partea UE corespund standardelor internaţionale. Am făcut din nou apel la autorităţile ruse să ia în considerare toate dovezile care le sunt prezentate, inclusiv rezultatele cu privire la inspecţiile la faţa locului. Voi retrimite azi propunerea noastră privind regionalizarea. Regret sincer că partenerii noştri ruşi vor să interzică în mod efectiv exporturile chiar din statele membre ale UE, care în mod clar nu sunt afectate de incident. Comisia reaminteşte că, având în vedere asigurările oferite, o astfel de interdicţie este disproporţionată', se apreciază în declaraţia comisarului european pentru sănătate, Tonio Borg, citată de purtătorul de cuvânt.
Acesta şi-a exprimat speranţa că va fi găsită o soluţie rezonabilă, care să fie şi în beneficiul agriculturii europene, astfel încât problema să fie rezolvată.
Frederic Vincent a evidenţiat că Rusia absoarbe un sfert din exporturile UE de produse din carne de porc, în primul rând din Olanda, Germania şi Danemarca, pentru o valoare totală anuală de 1,4 miliarde de euro.
Rusia ar putea impune o limită temporară pentru importurile de carne de porc din Uniunea Europeană din cauza unui focar de pestă porcină africană în Lituania, a anunţat un reprezentant al Serviciului de Supraveghere Fitosanitară (SSF) din Rusia. Moscova a început să blocheze deja de miercuri seara astfel de mărfuri.
SURSA: Agerpres