Africa este îngenuncheată de noul val de COVID-19. Săptămâna trecută, între 28 iunie şi 4 iulie, pe acest continent s-au îmbolnăvit peste 251.000 de persoane!
Record de infectări de la debutul pandemiei!
Este o creştere cu 20% faţă de săptămâna precedentă, dar şi un record de la începutul pandemiei.
Numărul cazurilor active de COVID-19 a urcat la 642.000, cu mult peste vârful din timpul celui de-al doilea val, de 528.000 de cazuri, atins în luna ianuarie a acestui an.
Însă, fără îndoială, cifrele reale sunt cu mult mai mari, pentru că în Africa s-au făcut doar 54 de milioane de teste, iar continentul are circa 1,3 miliarde de locuitori, transmite Centrul pentru Combaterea Bolilor din Africa, potrivit The New York Times, citat de Libertatea.
Numărul deceselor a crescut şi el cu 28% la nivelul continentului, situaţia cea mai gravă fiind în Africa de Sud, unde creşterea este de 39%.
“Ce e mai rău abia urmează (…) Numărul de cazuri se dublează la fiecare 18 zile”
“Africa a înregistrat cea mai sumbră săptămână a pandemiei. Dar ce e mai rău abia urmează. (…)
Limita acestei creșteri precipitate este încă la săptămâni distanță. Numărul de cazuri se dublează la fiecare 18 zile”, spune directorul regional al OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii), dr. Matshidiso Moeti.
În prezent, sub 2% dintre locuitorii acestui continent sunt vaccinaţi împotriva noului coronavirus.
Varianta Delta, mult mai contagioasă, este responsabilă pentru creşterea numărului de infectări din Africa, consideră specialiştii. Mai bine de 16 ţări africane înregistrează o curbă ascendentă a cazurilor.
Cele mai mari creşteri sunt raportate de autorităţile din Uganda, Congo, Namibia, Zambia, Rwanda, Tunisia, Malawi și Senegal. Este vorba despre ţări care au oricum un sistem sanitar vulnerabil, iar spitalizările din ultimele săptămâni, care au crescut cu peste 40 de procente, le poate conduce către un colaps.
“Ororile văzute în India ar trebui să fie motiv de alarmă și să stimuleze acțiunea”
“Semnalul de alarmă ar trebui să sune. (…) Ținând cont de ororile văzute în India, ăsta ar trebui să fie motiv de alarmă și să stimuleze acțiunea”, a declarat doctorul Tom Kenyon, responsabil pe sănătate la organizația Project HOPE, potrivit CNBC.
Acesta mai consideră că situaţia înregistrată în Africa are şanse mari să devină “mai gravă decât oriunde” în lume.
Cât despre vaccinuri, directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, spunea recent că “naționalismul vaccinării, în condițiile în care câteva țări au luat partea leului, este imposibil de apărat din punct de vedere moral și ineficient din punct de vedere al strategiei de sănătate publică”.
Acest fenomen este acum responsabil pentru “un val de moarte” în unele zone de pe glob, inclusiv pe continentul african.
Până acum, circa 66 de milioane de doze de vaccin au ajuns în Africa. Alte 20 de milioane trebuie să fie livrate în curând, iar ţări precum Norvegia sau Suedia au spus că vor dona cantităţi mari de vaccin Africii.
Sursa foto: Dreamstime