Prezenți au mai fost și jurnaliștii Dan Andronic și Mirel Curea, dar și candidatul la alegerile prezidențiale de la noi din țară, Cristian Diaconescu. Cei patru au vorbit despre cum a ajuns Donald Trump să ocupe pentru a doua oară funcția de președinte în SUA și cum va afecta acest lucru războiul din Ucraina.
Un rezultat neașteptat
În cadrul podcastului „Hai Live” cu Turcescu de miercuri, 6 noiembrie, difuzat pe canalul de YouTube „Hai România”, jurnalistul Mirel Curea a declarat că nu se aștepta ca Trump să fie cel ales de către americani.
„În privința lui Trump și a republicanilor eu mai mult speram, dar nu prea credeam. În privința lui Trump mă așteptam să încerce să îl împuște până reușesc. Acum, spre deosebire de majoritatea analiștilor, gazetarilor, a comentatorilor, nu știu ce va fi. Trump a făcut mai multe diferite promisiuni electorale.
Ca și pe la ei, și pe la noi, nu este indicat să le iei în seamă. Și în campania electorală care l-a instalat în primul mandat, el a spus că va distruge statul paralel. Nu a făcut niciun gest în acest sens.
Dar, eu am o bucurie, iar aceasta este legată strict de faptul că tefelismul, ajuns pe la noi din direcția progresismului sădit de KGB în universitățile americane încă de la sfârșitul anilor 1970, se va duce la vale din aceeași direcție”, sunt informațiile pe care le-a transmis Mirel Curea.
Promisiunile lui Trump
Moderatorul podcastului, Robert Turcescu, a vorbit mai apoi despre promisiunile pe care le-a făcut Donald Trump, care sunt ușor incredibile. Este vorba, mai exact, despre oprirea în 24 de ore a războiului din Ucraina. Mai apoi, el l-a întrebat pe invitatul Cristian Diaconescu dacă este de părere că va exista o schimbare rapidă de paradigmă.
Răspunsul candidatului la prezidențiale a fost că nu va exista o schimbare rapidă.
„El este tranzacționist. Înseamnă că el contează mult mai mult pe negocierea directă decât pe negocierea unilaterală. Sigur, și semnalele lui nervoase că se va retrage din NATO, nu va fi cazul. Dar, în orice caz, această negociere tranzacționistă presupune, cel puțin din perspectiva noastră, mai multe aspecte.
Primul, să știi ce are pe agendă. Doi, să te aibă pe agendă când se duce în bilateral. Și trei, trebuie să fim atenți, pentru că ce a transmis rușilor nu este numai un semnal, oarecum, de disponibilitatea. Le-a transmis că dacă nu vin la masa negocierii îi lasă pe ucraineni să tragă cu rachete cu rază lungă.
Și inclusiv la nivelele doi și trei, adică să tragă în Rusia. Dacă îți permite SUA așa ceva, te gândești la Moscova de două ori dacă te așezi la masă ”, a mai spus Cristian Diaconescu.
Ediția integrală a podcastului „Hai Live” cu Turcescu de miercuri, 6 noiembrie, poate fi vizionată aici.