Anca Nedea Pavel, fostul şef al Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANAT), a avertizat că o posibilă majorare a TVA-ului în turism de la 9% la 19% ar avea consecințe catastrofale. Ea a subliniat că o astfel de creștere ar duce la stoparea investițiilor în industrie, ar împinge antreprenorii spre evaziune fiscală și ar duce la creșterea tarifelor.
O majorare a TVA în turism ar fi catastrofală
Ea a punctat că o astfel de măsură ar avea un impact negativ asupra întregii industrii de ospitalitate, inclusiv în ceea ce privește angajările de personal.
„O creştere a TVA de încă 10 procente peste şocul produs anul ăsta antrenează o creştere tarifară, nu numai cu 10 procente ci o creştere mult mai mare. Ar însemna stoparea investițiilor din industrie, ar însemna împingerea antreprenorilor în evaziune fiscală, numai din motive de subzistenţă, de a rezista, ar însemna angajarea unui număr de oameni mult mai mic.
Înseamnă un întreg efect în cascadă, pe toată nişa de furnizori, care în industria ospitalităţii sunt nenumăraţi, din construcţii, investiţii. Tot ce înseamnă pe zona comercială, furnizori, pe lângă faptul că le va afecta cifra de afaceri, vor antrena la rândul loc creşteri la preţurile de vânzare”, a afirmat fostul șef al ANAT la Prima News.
Ea a precizat că este uimitor să vezi ce şoc au avut turiştii anul acesta. „Să vedeţi cum terasele rămân goale, pentru că vin pe vouchere de vacanţă dar nu au disponibilitate să îşi completeze experienţa”, a precizat Anca Nedea Pavel.
Despre introducerea voucherelor în privat, ea a afirmat că „ar completa o nişă scăzută de turişti în România, în propria ţară”.
„Cei cu venituri mici au ajuns cu voucherele de vacanţă să îşi cunoască ţara. Cu această completare, se repară o mare nedreptate şi un dezechilibru”, a precizat aceasta.
Declarațiile premierului privind creșterea TVA
Amintim că, premierul Marcel Ciolacu, a declarat miercuri, în ceea ce privește TVA, că nu este momentul oportun să se renunțe la excepția pentru alimente și medicamente.
„Creșterea TVA este … Avem TVA de 5%, avem TVA de 9%, este exclus să avem TVA de 0%, nu fiindcă nu-și dorește Marcel Ciolacu, pentru că nu ne acceptă Comisia Europeană. Și ar trebui să știm lucrul acesta înainte să-l avansăm în spațiul public.
Sunt anumite excepții la TVA, de exemplu la medicamente. Eu nu cred că este oportun în acest moment să scoatem această excepție la alimente și la medicamente”, a declarat premierul.