În zilele toride de vară, alimentația zilnică joacă un rol și mai important pentru sănătatea noastră. Iată ce ar trebui să mâncăm pe caniculă pentru a ne simți bine și a arăta bine.
Ce ar trebui să mâncăm pe caniculă
Ce ar trebui să mâncăm pe caniculă? Canicula și-a făcut simțită prezență încă din primele zile ale acestei veri. Din nefericire, organismul uman nu este pregătit pentru o trecere bruscă de la 20 de grade Celsius la peste 30 de grade Celsius. De aceea, alimentația zilnică joacă devine și mai importantă pentru sănătatea noastră. Ea trebuie schimbată.
În zilele toride, pofta de mâncare scade semnificativ și nu mai suntem tentați să mâncăm la fel de mult ca în alte zile. Cu toate acestea, specialiștii nutriționiști ne recomandă să ne hrănim corespunzător, chiar dacă apetitul nostru este redus.
Alimente ideale pentru zilele călduroase
Apă. Apa, fie ea plată sau minerală, ne ajută să ne menținem organismul hidratat și să ne răcorim, amânând senzația de foame până când vom fi pregătiți să consumăm o masă consistentă.
Smoothie-uri. Smoothie-urile sunt cea mai simplă metodă de a oferi organismului nostru o varietate de vitamine. În plus, sunt excelente pentru a ne răcori.
Caise. Caisele sunt o sursă importantă de beta-caroten și vitamine, protejându-ne organismul de razele ultraviolete. Ele ne ajută să avem o piele frumoasă.
Pepene. Pepenele conține o cantitate mare de apă, ceea ce ne ajută să ne hidratăm și să facem față mai ușor căldurii de afară.
Struguri congelați. Strugurii congelați constituie o gustare grozavă pe timpul verii. Puteți adăuga boabele de struguri în băuturi.
Cu ce ne putem răsfăța pe timpul verii?
Ouă fierte. Ouăle fierte, mâncate reci, sunt ideale pentru zilele caniculare, oferind o sursă importantă de proteine. Se pot servi simple, cu puțină sare presărată deasupra.
Înghețată. Deși înghețata nu are o valoare nutrițională semnificativă, este indispensabilă vara, fiind una dintre cele mai bune metode de a ne răcori.
Mâncăruri reci cu tăiței. Aceste preparate sunt ideale pentru a fi luate la pachet la birou, fiind ușor de pregătit.
Pachețele de primăvară. Pachețelele de primăvară se prepară ușor și sunt perfecte pentru zilele toride, în care nu vrei să petreci mult timp în bucătărie.
Mâncăruri picante. Pentru unele persoane, mâncărurile picante sunt de ajutor în zilele caniculare. Cum? Simplu. Ele determină organismul să transpire, ceea ce îl ajută să se răcorească mai repede.