Traficul este, ca de obicei, aproape imposibil. Pe unele dintre liniile de tramvai rămase încă neîngrădite conduc grăbiții, depășind coloana și blocând-o la următoarea intersecție. Pe o bandă din două șoferii își opresc cu regularitate mașinile cu treburi.
Un taximetrist își așteaptă un client, altul, mai încolo s-a dus să-și ia covrigi sau țigări. Poate amândouă. În timpul ăsta, trei polițiști de la circulație, doi băieți și o fată, se amuză. Își povestesc probabil ultimele bancuri cu Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă. Pe lângă Palatul de Justiție – simbol al legalității și al dreptății – cinci parcangii fac uz de libera inițiativă și speculează lipsa locurilor de parcare din zonă. Ar mai exista și alte câteva locuri, trasate frumos cu var, dar stau goale și blocate de „T-uri” metalice prevăzute cu lacăt.
Un protestatar a murit după ce i-a dat sângele pe nas și pe gură de la gazele jandarmilor. Era bolnav dinainte, ne asigură oficialii statului. Altul s-a dus la spital cu o gaură mare în picior, provocată de o grenadă. Era o grenadă nepericuloasă, conformă cu legislația în vigoare, ne asigură un reprezentant mărunt al jandarmeriei. Noroc că nu i-a secționat omului vreo arteră. Altfel, după „sejurul” petrecut la spital, omul a plecat cu o frumoasă amintire a sistemului medical românesc: trei infecții nozocomiale. Toate cu microorganisme inexistente în spital, conform rapoartelor oficiale.
Taxele trec pe achitare prin internet. Există chiar și un bonus pentru cei care reușesc plata online. Sigur, sistemul dă erori după erori, serverele cad ca la Verdun în 1916, dar unii oameni reușesc. Alții preferă să plătească un om care să stea la cozi la ghișee și să rezolve problemele pe moda veche. În timpul ăsta, un credit de sute de milioane de la Banca Mondială pentru informatizarea ANAF a fost înapoiat aproape nefolosit. Nu înainte de a cheltui câteva milioane bune din el pe „studii de fezabilitate”. Probabil că se află în vreun dulap din subsolul sediului din Casa Presei, acolo pe unde se plimbă liberi șobolanii ăia de care se tem și pisicile cele mai mari și mai curajoase.
Nu prea avem autostrăzi. Nici nu prea facem. Nu este clar care este motivul eșecului, de fiecare dată apare câte un motiv care ne oprește din treabă. Uneori, mai rar, reușim răzleț câte un tronson de 20-30 de kilometri, apoi ne dăm seama că nu e făcut bine și îl închidem. Nu se știe cât va trebui să stea închis. Oricum, nu interesează pe nimeni, că nu era bun decât să mergi de curiozitate, să vezi cum mai arată o lucrare nouă, de vreme ce nu era conectat cu restul autrostrăzii. Avem, totuși, o autostradă între București și Ploiești. În apropierea Capitalei are chiar trei benzi pe sens. Stă aproape nefolosită, de câțiva ani, cu trafic mult sub cel spre Târgoviște, din pricina faptului că autostrada este conectată doar de probă cu centura ocolitoare a orașului. Bine, „centură ocolitoare” îi spunem noi, că de fapt nu prea există. Mai mult de jumătate din ea este un biet drum rămas așa cum ni l-a lăsat PCR-ul lui Ceaușescu.
Există însă proiecte. Multe, mari, de anvergură internațională. De exemplu, Canalul Dunăre-București, prin intermediul căruia ne vom putea urca pe vaporaș la Unirii și vom coborî tocmai la Viena. O să fie și spitale, conduse de somități de valoare mondială ale medicinei. Și pensiile o să fie mai mari ca-n Germania. Când? Curând! Imediat după următoarele alegeri parlamentare. Ce, nu credeți? Înseamnă că sunteți niște șobolani nerecunoscători, dușmani ai poporului, invidioși pe succesele guvernării PSD-ALDE. Marș, afară din țară cu voi, ilegaliștilor!
(Articol publicat în ediția revistei Capital de luni, 27 august 2018. Publicația este disponibilă la centrele de difuzare a presei din întreaga țară.)