Greșeala pe care o fac mulți credincioși în Biserică! Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a explicat că utilizarea telefonului în timpul Sfintei Liturghii este un obicei inadecvat.

Este inadecvat să faci asta în Biserică

Mesajul lui Vasile Bănescu îi vizează pe românii care își fac selfie-uri în timpul slujbelor din biserică. Unii le filmează sau chiar le transmit live pe rețelele sociale.

Totuși, oficialul BOR spune că acest lucru este „aproape ridicol”. În primul rând, reprezintă „o sfidare a celor din jur care vor să se roage”.

„A face fotografii în timpul Sfintei Liturghii este aproape ridicol, pentru că este inclusiv o sfidare a celor din jur care vor să se roage, se concentrează, dacă le fluturi telefonul pe sub ochi nu le faci un bine, aşa cum nu-ţi faci nici ţie un bine”, a declarat Vasile Bănescu, conform TVR Info.

De asemenea, oficialul a explicat că acest obicei este „total inadecvat” şi „nociv” în momentele de sacralitate.

„Nu este firesc, este total inadecvat şi este nociv pentru relația noastră pe care o putem stabili cu Dumnezeu în momentele acestea de sacralitate ale slujbelor religioase”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

Vasile Bănescu a fost printre distinșii premiați la Gala Capital Top 300

Amintim că Vasile Bănescu, a fost printre distinșii premiați la Gala Capital Top 300. Astfel, el a împărtășit perspective fascinante despre contemporaneizarea lui Hristos și a valorilor creștine în lumea modernă.

Totodată, a pledat pentru implicarea activă a creștinilor în problemele sociale și a subliniat importanța echilibrului și a valorilor creștine în vremuri contemporane.

Bănescu a avut și un mesaj referitor la poziția creștinismului în România.

„Creștinismul este bine reprezentat în România, Cultele religioase au un rol foarte important. Acest lucru s-a dovedit și pe parcursul crizelor și mai ales a crizei pandemice. Biserică înseamnă comunitate. Cuvântul eclesia înseamnă adunare. Practic biserica  nu este doar vârful icebergului pe care îl vede omul obișnuit sau mass-media, nu e formată doar din cler.  E formată și din laicat, într-o măsură uriașă. E corpul acela nevăzut al bisericii, toți formând biserica”, a transmis Vasile Bănescu.

Acesta a subliniat apoi că vocea creștinismului, vocea bisericii este importantă. Biserica este un partener social consistent dincolo de slujirea religioasă, a spus oficialul BOR, care a amintit apoi de actul filantropic și actul social. Acestea, a explicat el, derivă din actul credinței.

Astfel, un creștin real este un creștin activ, ci nu pasiv, iar „pasivitatea nu este regăsite între valorile creștine”.