Ce este mai bun: un Duster sau o Skoda?

Elvețienii au vrut să știe care este SUV este mai avantajos de achiziționat, o Dacie sau o Skoda, motiv pentru care au realizat o comparație între modelul Duster și Yeti, ambele modele venite de la producători din Europa de Est.

Site-ul elvețian de specialitate, cel care a realizat testul comparativ, își începe expunerea cu observația că la un preț de 20.000 de franci elvețieni "nu poți să te aștepți la un mare lux" de la Duster, însă modelul românesc demonstrează că low-cost nu înseamnă neapărat inconfortabil.

Prețul unei Skoda Yeti este de 30.000 de franci în varianta corespondentă, un avantaj pentru Duster. Pe de altă parte, dotarea standard a Skodei include computer de bord și radio CD. Astfel, Yeti profită de modul de dotare nemțească pe care îl are de la Volkswagen.

În ceea ce privește unele detalii tehnice, elvețienii arată că Duster are un consum mediu de 6,7 litri la suta de km, în timp ce Yeti are un consum de 7,3 iltri.

Distanța de frânare a Daciei  de la 100 la 0 km/h este de 38 de metri, în timp ce Skoda frânează în 37,5 metri.
 
Un ultim aspect punctat de publicație este acela că Skoda Yeti are mai multe dotări privind echipamentele de siguranţă, fiind deja notată cu 5 puncte la testele EuroNCAP, în timp ce Dacia Duster nu a fost încă testată.