TVA-ul, sau Taxa pe Valoare Adăugată, reprezintă un impozit pe consum suportat de către consumatorul final al unui bun sau serviciu. Această taxă este generală, datorată statului și percepută prin cote de impozitare, variind de la o țară la alta.
TVA-ul: Ce este și cum a apărut taxa pe valoare adăugată. Prima dată a fost introdusă pe 10 aprilie 1954, în Franța, TVA-ul era inițial destinat marilor companii. Abia în 1966, la propunerea ministrului de Finanțe, Valery Giscard d’Estaing, a început să fie aplicat și în comerțul cu amănuntul.
Comunitatea Economică Europeană a adoptat TVA-ul în 1970, înlocuind astfel taxele de producție și consum, acesta având procente diferite în funcție de țară.
În România, taxa pe valoare adăugată a fost reglementată prin Ordonanța numărul 3/1992, aprobat prin legea numărul 130/1992 și implementat începând cu 1 iulie 1993, pentru a înlocui impozitul pe circulația mărfurilor. La acea vreme, cota pentru taxa pe valoare adăugată a fost stabilită la 18%.
Principiile Taxei pe Valoare Adăugată
- Universalitate: TVA se aplică tuturor operațiunilor cu plăți, cu excepții specificate de lege.
- Unicitate: Taxa percepută este egală cu taxa rezultată prin aplicarea cotei de impozitare asupra întregii valori finale.
- Transparență: TVA datorată statului de către o firmă este legată de valoarea adăugată a bunului vândut și este evidențiată separat pe facturi, bonuri, chitanțe…
- Teritorialitate: depinde de origine și destinație, ținând cont dacă bunurile sunt locale și consumul are loc pe teritoriul țării.
- Fracționalitate: se colectează în fiecare stadiu de parcurs al unui produs până ajunge la consumatorul final, asigurând resurse constante pentru stat.
- Deductibilitate: Persoanele plătitoare de TVA au dreptul să deducă taxa la achizițiile făcute în scopul activității lor.
TVA-ul în România
În 2015, cota TVA-ului în România pentru majoritatea bunurilor și serviciilor era de 24%, una dintre cele mai mari din lume. Din 1 ianuarie 2016, cota generală a scăzut la 20%, iar din 1 ianuarie 2017, la 19%.
În România, sunt în vigoare 3 cote :
- Cota standard: 19%
- Cota redusă: 9% și 5%
Cota redusă de 9% se aplică serviciilor hoteliere, restaurantelor, și unor livrări de bunuri precum proteze, produse ortopedice, medicamente, alimente, apă potabilă, etc. Cota redusă de 5% se aplică manualelor școlare, cărților, ziarelor, și altor servicii culturale și sociale.
Cum se colectează și deduce TVA-ul
Aceasta este o taxă care se „autopercepe”, fiind impusă și colectată de la clienți de către persoanele înregistrate în scopuri de TVA, care ulterior o virează către Ministerul de Finanțe.
Deductibilitatea taxei se realizează prin dreptul de deducere la achizițiile făcute în scopul activității, diminuând suma totală a taxei datorată către stat.
Calculul taxei și greșeli de evitat
Calculul taxei pe valoare adăugată se face prin diferite formule, în funcție de context. Este esențial să evităm greșeli comune, cum ar fi raportarea la întreg (totalul de 100%) ca fiind valoarea produsului. În realitate, întregul este reprezentat de prețul final, adică valoarea produsului plus TVA (119% în România).
Un calcul corect și o înțelegere a principiilor TVA sunt cruciale pentru o gestionare eficientă a acestei taxe complexe, având un impact semnificativ asupra economiilor naționale și a întreprinderilor.