Ce executivi de top au cele mai mari şi cele mai mici salarii din SUA

Cum şi ce proporţii ar trebui să aibă pachetele salariale în cazul executivilor de top este un subiect extrem de sensibil. Compania de cercetare financiară Obermatt argumentează că remuneraţia ar trebui bazată pe performanţa companiei.

Şeful Obermatt, Hermann Stern, spune că actualul sistem de plăţi este defectuos; potrivit acestuia, creşterea veniturilor şi câştigul acţionarilor ar trebui să determine nivelul salarial al directorilor executivi.
În prezent, în cazul celor mai mari companii din SUA (cuprinse în S&P 100), plata directorilor executivi nu are nicio corelaţie nici cu performanţa şi nici cu capitalizarea bursieră. Prin măsurarea performanţei în comparaţie cu un grup similar, Obermatt calculează plăţile în exces pe care companiile le-au facut către proprii şefi între 2008 şi 2010.
Occidental Petroleum, o firmă din sectorul energetic, a fost de departe cel mai mare contravenient. Şeful său, Ray Irani (foto), care a câştigat peste 200 mil. dolari numai în 2008, a fost unul dintre cei mai bine plătiţi executivi din acea perioadă, şi a încasat de aproape opt ori mai mult decât „merita să primească“. După plângerile făcute de acţionari, i s-a făcut o reducere de salariu şi s-a pensionat anul trecut.
Directorul executiv al Hewlett-Packard, Mark Hurd, a fost şi el în aceeaşi situaţie până când a părăsit compania, la fel cum este în continuare şi succesorul său. Acţionarii HP au impus noi reguli cu privire la salariul CEO-ului – dar sistemul metric de plată pentru performanţă elaborat de Obermatt nu arată nicio corelaţe între performanţa companiei şi modelul de vot al acţionarilor.