Ce face aplicația TikTok cu datele personale. Un senator de la PNL explică ce se întâmplă: „Scrie clar în Termeni şi Condiţii”

tiktok

SURSA FOTO: Dreamstime

Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a criticat aspru TikTok. În opinia ei, aplicația „poate fi o vulnerabilitate în cadrul proceselor electorale” și trebuie reglementată. Astfel, a lansat un apel către Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).

Senatoarea susține că România trebuie să meargă pe urmele SUA și UE, în ceea ce priveşte abordarea faţă de TikTok. Nicoleta Pauliuc a făcut referire și la George Simion și formațiunea sa, care utilizează preponderent platforma pentru a-şi transmite mesajele.

Ea le-a sugerat să-i încurajeze pe tineri să nu mai stea pe TikTok, dacă vor să fie educaţi.

Nicoleta Pauliuc critică aspru TikTok

Printre altele, senatoarea PNL spune că aplicaţia colectează toate datele utilizatorilor şi le trimite către China.

„Discuţia privind TikTok nu trebuie supra-simplificată, aşa cum doresc cei de la AUR. Sunt multe aspecte care trebuie luate în seamă. O abordare propagandistică şi simplistă, fără temei, nu-şi are rostul. Să nu uităm că SUA au condiţionat păstrarea în legalitate a TikTokului de vânzarea companiei. Experţii de securitate au constatat că aplicaţia colectează toate datele utilizatorilor şi le trimite către China.

Scrie clar în Termeni şi Condiţii: TikTok (chiar fără permisiunea explicită a utilizatorului) poate vedea şi mesajele trimise, înregistrând ritmul în care utilizatorii folosesc tastatura. Această aplicaţie chiar a devenit un fel de BigBrother care vede tot. Aşa cum am arătat şi în iniţiativa mea, susţinută de OFL, privind Protejarea Copiilor în mediul Online, astfel de aplicaţii îi afectează psihologic şi emoţional pe copiii noştri. Sunt studii foarte serioase care arată că modul în care este conceput algoritmul are ca scop crearea dependenţei la fel ca un drog”, a spus Pauliuc.

Ea a amintit de faptul că liderul AUR spune că vrea ca tinerii să fie educaţi. În acest context, susține ea, ar trebui să nu-i mai încurajeze să utilizeze aplicația.

Mai mult, ea acuză că platforma este plină de „filmuleţe false, de minciuni şi intoxicări”. Acest lucru poate fi o vulnerabilitate în cadrul proceselor electorale, susține ea.

„Simion şi AUR spun că ei vor ca tinerii să fie educaţi. Atunci să-i încurajeze să nu mai stea pe TikTok. Simion şi AUR spun că ei sunt copia Partidului Republican din SUA. Să se uite atunci că republicanii sunt cei mai mari susţinători ai blocării TikTok (mai ales pentru copii). TikTok a devenit o platformă care încurajează teribilismul. Vedem (la toate categoriile de vârstă) faptul că acolo sunt exhibate fapte antisociale sau de-a dreptul ilegale. Este perfect adevărat că nu există niciun filtru de verificare pentru informaţiile transmise prin intermediul platformei TikTok. Este plin acolo de filmuleţe false, de minciuni şi intoxicări. Iar acest lucru poate fi o vulnerabilitate în cadrul proceselor electorale. Vă reamintesc că, recent, chiar Simion spunea că o înregistrare apărută în spaţiul public cu vocea sa a fost falsificată”, susţine Pauliuc.

SURSA FOTO: Dreamstime

Ea spune că România trebuie să meargă pe urmele SUA și UE

În opinia ei, România trebuie să meargă pe urmele SUA și UE. Senatoarea spune că TikTokul trebuie „să facă în aşa fel încât să respecte legile noastre”.

„Putem să-i obligăm pe marii giganţi tehnologici să respecte legile statelor democratice. Pentru asta UE a adoptat Digital Services Act”, argumentează ea.

Amintim că publicația HotNews a publicat rezultate ale unui sondaj realizat pentru iniţiativa civică nonpartizană „Tinerii votează” de către institutul IRES.

Rezultatele, citate de tineri, arată că AUR are în jur de 15% intenţie de vot în segmentul de vârstă 18-35 de ani.

Ca reacţia la rezultatele soindajului, europarlamentarul Rareş Bogdan a propus ca mesajele politice să fie extrem de clar reglementate.

Purtătorul de cuvânt al PSD spune că aplicația va fi reglementată sau închisă

La rândul lui, purtătorul de cuvânt al PSD Lucian Romaşcanu susţine şi el că TikTok va fi reglementat în perioada următoare pentru a nu fi folosit în campaniile electorale din întreaga lume. El a subliniat clar că aplicația va fi reglementată sau închisă.

„Singurul lucru pe care poţi să îl faci TikTok dacă nu se ţine de treabă este să îl închizi. Va fi reglementat sau închis”, a afirmat Romaşcanu.

SURSA FOTO: Dreamstime

Interzicerea TikTok, incompatibilă cu primul amendament

Subiectul interzicerii TikTok a stârnit mai multe reacții în întreaga lume. De exemplu, Ashley Gorski, avocat senior în cadrul Proiectului de Securitate Națională al ACLU, a explicat pentru publicația Al Jazeera că interzicerea TikTok, direct sau indirect, ar încălca Primul Amendament deoarece ar înăbuși libertatea de exprimare și ar restricționa accesul publicului la o sursă esențială de informații.

„Interzicerea TikTok, în mod direct sau indirect, ar încălca Primul Amendament, deoarece ar înăbuși libertatea de exprimare și ar restricționa accesul publicului la o sursă esențială de informații.

Guvernul nu poate impune acest tip de interdicție totală decât dacă este singura modalitate de a preveni daune extrem de grave și imediate la adresa securității naționale. Nu există nicio dovadă publică a unui astfel de prejudiciu. Și chiar dacă ar exista, o interdicție totală a TikTok nu ar fi singurul răspuns”, a declarat Ashley Gorski.

Potrivit sursei menționate, alți observatori au remarcat că TikTok funcționează în mod similar cu X, aplicația cunoscută anterior sub numele de Twitter, și cu Facebook și Instagram, deținute de Meta.

Deși nu este chiar o ștachetă înaltă, având în vedere că UE a amendat Meta cu 1,3 miliarde de dolari anul trecut pentru încălcarea legilor privind confidențialitatea, aceștia spun că interzicerea exclusivă a TikTok ar fi ipocrită, în condițiile în care toate aceste companii au politici îndoielnice, subliniază Al Jazeera.

Simultan, mai mulți american și-au exprimat îngrijorarea că interzicerea TikTok ar deschide calea către interzicerea altor aplicații, precum X.