Se pare că Dincă ar fi încercat de patru ori să se sinucidă și i s-ar fi confesat chiar profilerului Dorin Dumitran, cel care l-a consiliat să nu recurgă la gestul necugetat.

Aparent, monstrul de la Caracal pare să fi avut remușcări pentru faptele sale, deși toate cercetările și testările făcute de anchetatori au arătat ca dacă nu ar fi fost prins, Dincă ar fi continuat șirul de atrocități.

Informația a venit din partea comisarului-șef Dorin Dumitran, cel care l-a audiat vreme de nu mai puțin de 50 de ore pe cel supranumit Monstrul din Caracal. Invitat în cadrul emisiunii Mariu Tucă Show, psihologului criminalist a oferit mai multe detalii despre cel mai fierbinte caz de dispariție cu care s-a confruntat România în ultimele luni, potrivit impact.ro.

În momentele în care Gheorghe Dincă își dorea să-și pună capăt zilelor, erau anunțati specialiștii, astfel ca un asemenea gest să nu poată avea loc. Dorin Dumitran a mai mărturisit că Dincă a avut nu una, ci 4 tentative de suicid, dar de fiecare dată a fost salvat și convins să nu facă un gest necugetat.

„Au fost patru momente (când a vrut să se sinucidă, n.r.),. Am mai discutat cu el despre aceasta. Spunea că îşi bagă capul între gratia patului şi îşi va face de petrecanie. I-am replicat: Iubeşti prea mult viaţa. În activitatea mea de negociere, pe bloc şi pe stâlpi, ştiu cum arată… sunt priviri pe care nu le poţi uita de la cei sinceri care doresc să se sinucidă. Şi nu era autentic. (…) Aici nu contează ce cred eu, pentru că niciodată nu ştii dacă o va face”, a mai spus Dumitran.

 

Motivele lui Dincă

Ultima dată, se pare că unul dintre motivele care au dus la tentativa de suicid ar fi faptul că Dincă a fost înjurat şi batjocorit în Penitenciarul Craiova, acolo unde a fost transferat după ce procurorii DIICOT l-au trimis în judecată în dosarul Caracal.

„Cele mai sincere momente ale sale au fost acelea în care s-a simţit doborât psihic de el. Acel moment survine în noiembrie, când colegii mei – care au gestionat excepţional situaţia, de la Arestul central m-au anunţat că a intrat în refuz de hrană. El mai avusese anterior ideea suicidară. Am detensionat, l-am ventilat, să nu ne facă probleme, să nu ne facă eveniment. Pentru că a fost o armată de oameni, toţi colegii mei, la transport, îl luau pe semnătură. Răspunzi de el. Aici nu se discută”, a mai spus Dorin Dumitran la Marius Tucă Show.

Gheorghe Dincă este acuzat de trafic de persoane, trafic de minori, omor calificat, viol şi profanare de cadavre pentru răpirea şi uciderea Luizei Melencu şi Alexandrei Măceşanu.