Ce face BNR cu aceşti bani? Construieşte un fel de caze_mată pentru a apăra un curs rezonabil al leului, adversari fiind şi posibilii speculatori şi potenţialele evoluţii economice negative.

Tot felul de calcule, în presă, la talk-show-uri, câţi bani plăteşte fiecare român, pe zi, pe lună, pe an, pentru a achita împrumutul de la FMI? Cum se duc impozitele românilor, plătite cu sudoare, către nemiloşii de bancheri internaţionali, care au mai găsit un mijloc pentru a-l înrobi pe harnicul şi ospitalierul popor român. Numai că lucrurile nu prea stau deloc aşa: niciun cent de la FMI nu ajunge la Ministerul de Finanţe, niciun cent nu intră în cheltuielile curente ale Guvernului; nici pentru investiţii, nici pentru salarii şi pensii. Absolut toţi banii de la FMI, şi ar urma să fie aproximativ 13 miliarde euro, vor ajunge numai în conturile Băncii Naţionale şi tot din acele conturi vor fi apoi rambursaţi. Deci orice discuţie despre cât de bine sunt cheltuiţi acei bani, cât de eficient, către ce proiecte de investiţii să-i direcţionăm, sunt pur şi simplu discuţii fără niciun sens: acei bani merg doar pentru a întări rezerva valutară a BNR. Şi nu trebuie să plătim şi dobânda la aceşti bani? Evident, aceşti bani sunt purtători de dobândă, FMI nu e organizaţie filantropică, dar dobânda e nesemnificativă în comparaţie cu ce ar trebui să plătim la orice alt împrumut extern de pe pieţele financiare private. Dobânda la împrumutul de la FMI este în jurul a 3%. Dar ce face BNR cu aceşti bani? Pur şi simplu construieşte un fel de cazemată pentru a apăra un curs rezonabil al leului, adversari fiind şi posibilii speculatori, dar şi potenţialele evoluţii economice negative. E inutil să mai explicăm în ce fel ne-ar afecta pe toţi o depreciere puternică a leului. Rezultatul: într-un an de criză majoră, când e posibil ca economia românească să scadă cu şapte-opt procente, cursul leu-euro este exact la acelaşi nivel unde era în urmă cu vreo cinci ani, prin 2004.

Paradoxul e că BNR, prin operaţiunile de susţinere a leului cu banii de la FMI, ar putea obţine chiar profit. Adică, într-o anumită perioadă, o cerere mare de euro poate duce cursul, să zicem, la 4,3 lei/euro; presupunem mai departe că la acest curs BNR alege să intervină în piaţă şi vinde masiv euro; apoi piaţa se calmează, leul se apreciază uşor şi BNR poate să răscumpere aceeaşi sumă de euro la un curs mai bun, să zicem la 4,2, realizând astfel şi un profit. Sigur, BNR nu este societate comercială, nu urmăreşte profitul, dar teoretic (şi nu numai), prin operaţiunile de genul celei descrise se poate obţine profit. Aşa că plânsetele sau acuzaţiile că românul sărac se împrumută pentru ca Guvernul să plătească datoriile băncilor nu-şi au rostul şi sunt complet fanteziste. Niciun leu din impozitele românilor nu va fi direcţionat pentru plata datoriei către FMI.
Alţi bani, aproximativ cinci miliarde de euro, care vor veni de la Comisia Europeană şi din care a sosit doar prima tranşă (de 1,5 miliarde), vor ajunge în trezoreria Finanţelor. Bani care vor acoperi deficitul, adică diferenţa dintre impozitele pe care le plătim şi suma pe care o cheltuim. Aceşti bani vor fi înapoiaţi pe aceeaşi cale, adică din încasările bugetului. Despre bani proveniţi de la FMI putem să construim în continuare teorii conspiraţioniste, dar trebuie să ne ştergem lacrimile, pentru că niciun leu din impozite şi taxe nu va ajunge la FMI.