Într-un mod cu totul excepţional, tematicile economice au cam dispărut din discursul public al guvernanţilor, îndreptat spre subiecte cu mai mare trecere la electorat.
Cumva, Guvernul parcă şi-ar fi demonstrat deja capacitatea de a face performanţă în domeniu şi nu mai e nevoie de argumente suplimentare. Concret, în trimestrul I al acestui an, iarăşi vom avea o creştere economică de minimum 3%-3,5%. Iar pentru tot anul avem o frumoasă perspectivă, putem fi iarăşi campioni europeni. Din ce în ce mai mulţi oameni de afaceri, manageri sau antreprenori obişnuiţi încep să se întrebe de unde vine atâta creştere economică, de vreme ce din perspectiva lor se vede mai degrabă un dezastru. Economia românească pare un fel de asistentă TV – tunată, vopsită, rujată, pe ecran, dar prostituată în timpul liber. Economia locală are capacitatea malefică de a creşte fără ca în acelaşi timp să crească nivelul de trai, bunăstarea românilor, indiferent că sunt angajaţi sau angajatori. Calculele Capital arată fără dubiu că puterea noastră de cumpărare este încă mai redusă decât a fost în 2009-2010, în anii sălbatici ai crizei, şi este sensibil mai mică decât a fost în 2008, ultimul an de boom. Nici măcar angajaţii statului, pensionarii şi asistaţii social nu o duc mai bine, deşi în cifre brute au venituri mai mari. Până şi ei îşi pot da seama că o ţigară şi-o cafea într-o dimineaţă din 2008 picau mai uşor la portofel atunci.
Între timp, printre prognozele optimiste, s-au născut şi câţiva monştri noi. Insolvenţele toxice, acelea făcute cu scopul clar de a da ţeapă, s-au înmulţit peste măsură. Niciun antreprenor cu scaun la cap nu mai dă marfa sau nu mai prestează fără banii în avans, ori fără a-şi verifica la sânge partenerii. Niciunul nu emite o factură fără să simtă fiori pe spinare, la gândul că poate „beneficiarul“ intră în insolvenţă peste noapte şi-l lasă în contul gol la soare. Fiscul, care încearcă să recupereze timpul pierdut de toate guvernele dinainte, are rolul lui în îmbâcsirea completă a mediului de afaceri românesc, pentru că ratează misiunea sa esenţială. Nu să adune birurile ca să aibă ce sparge demnitarii şi şpăgarii lor. Nu să asigure salariile frecătorilor de mentă din birourile statului. Misiunea Fiscului e să asigure un mediu concurenţial echitabil în economia românească, pentru ca aceasta să se poată dezvolta sănătos. Adică să-i ardă sau să-i păsuiască pe toţi exact în acelaşi fel. Undeva, prin provincie, mii de muncitori prost plătiţi lucrează precum Chaplin în celebrul film „Modern Times“, ascunşi după garduri de sârmă în noile ghetouri industriale. Industria componentelor auto e mare exportatoare şi generatoare de procente în creşterea economică, dar fără efecte directe în economia propriu-zisă. Deocamdată, creşterea economică nu ne îmbunătăţeşte viaţa, nu-i ajută pe salariaţi, nici pe oamenii de afaceri, nici măcar nu ajută la întărirea democraţiei, ca să folosesc o metaforă populară în arestul DNA.
Deci, ce faci, fă, economio, de ţi-a venit chef să creşti aşa, fără noi?
Cătălin Alistari, publisher Editura Evenimentul şi Capital