Președintele american Donald Trump este implicat într-o nouă controversă, de data aceasta cu accente de misoginism și sexism.

Trump a fost acuzat de o actriță că a fost agresiv cu ea în timpul unei ședințe foto și că a tratat-o pur și simplu ca pe un obiect.

Mesaj pe Instagram

Astfel, Eve Torres Gracie, actriţă, dansatoare, model, instructoare de arte marţiale şi fostă luptătoare de wrestling, a scris pe contul său de Instagram, cu ocazia Zilei Președinților, care se sărbătorește anual în SUA, în ziua de luni a celei de-a treia săptămâni din luna feburarie, un mesaj foarte puțin măgulitor la adresa lui Donald Trump.

”La mulţi ani de Ziua Preşedinţilor.

Abia aştept să am un preşedinte care să nu pipăie femeile şi să nu le trateze ca pe nişte obiecte. Am făcut poze cu mii de bărbaţi în baze militare, la evenimente WWE sau la sesiuni de autografe. Foarte puţini m-au apucat şi m-au smucit aşa cum a făcut-o el, fără să mă cunoască.

Desigur, pe vremea aceea credeam că e de datoria mea să stau ca o floricică la poze şi să mă prefac că sunt drăguţă cu acest miliardar.

Acum mi-e foarte greu să văd acea poză, deoarece îmi aminteşte despre ceea ce credeam că reprezint eu în acel moment”, a scris Eve Torres, conform telekomsport.ro.

Afirmații revoltătoare

Iar în finalul postării, Eve Torres face referire la un moment petrecut în anul 2005, atunci când, aflat într-o discuţie în care nu ştia că este înregistrat, Donald Trump făcea afirmații de-a dreptul revoltătoare.

El le spunea omului de televiziune şi membru al fostei familii prezidenţiale, Billy Bush, dar şi actriţei Arianne Zuccker, că o femeie ar trebui ”luată cu forţa”, folosind expresia ”Ia-o de vagin! Poţi face orice”.

”Nu am uitat când ai îndemnat la apucat vaginul”, îl mai acuză vedeta de 35 de ani pe președintele american, conform sursei citate.