Situaţia va rămâne neschimbată pentru mult timp, dacă nu cumva noua sperietoare mondială, criza alimentară, nu va reuşi să-i mobilizeze pe cei implicaţi în sistem să investească în agricultură astfel încât România să nu mai fie printre ţările europene cu risc crescut de foamete.
Structura fragmentară a exploataţiei agricole, lipsa sistemelor de irigaţii, meteodependenţa, evaziunea fiscală, dotarea tehnică deficitară, numărul mic de depozite, vârsta înaintată a fermierilor, piaţa nereglementată, zootehnia nedezvoltată, lipsa cadastrului, subfinanţarea şi incapacitatea de a accesa fonduri europene sunt doar câteva dintre problemele care fac din România un importator net de produse alimentare, în ciuda faptului că este a şaptea ţară din Uniune în termeni de număr de locuitori şi a cincea în termeni de teren arabil.
Avem ferme multe şi mici
Dintr-o suprafaţă totală de 23,8 milioane de hectare, suprafaţa agricolă a României numără aproape 14,9 milioane hectare (62%), iar terenul arabil reprezintă aproximativ 63% din suprafaţa agricolă totală.
Problema este însă că acest teren e fracţionat, iar numărul mare de ferme este principala cauză care face din România o ţară total neperformantă. Cu cele peste 3,9 milioane de exploataţii agricole, ţara noastră conduce detaşat în comunitatea europeană din acest punct de vedere, având de zece ori mai multe ferme decât Germania. Mai grav este că, din totalul exploataţiilor agricole, 90% au o suprafaţă mai mică de cinci hectare, în timp ce în ţările cele mai productive, Germania, Franţa şi Marea Britanie, acestea nu reprezintă decât un sfert.
Cum aproape toate exploataţiile agricole sunt de subzistenţă şi semisubzistenţă, mare parte din producţia acestora nu intră pe piaţă. Astfel, agricultorul român, care lucrează parcele minuscule, nici nu contează în piaţă pentru că obţine o producţie mică, având costuri mari. Dar pe cei mai mulţi dintre ei nu-i interesează marea performanţă, fiind mulţumiţi să primească subvenţia europeană, să valorifice, mai mult sau mai puţin legal, producţia şi să plătească în schimb impozite modice.
Pericolul exploataţiilor-mamut
Pe de altă parte, există şi paradoxul legat de faptul că România deţine şi printre cele mai mari exploataţii agricole din Europa, mai ales că toată Insula Mare a Brăilei este exploatată de un singur om. De aici şi teama actualului ministru, Valeriu Tabără, de a nu se crea exploataţii-mamut. „Nu cred că ar trebui să susţinem în continuare dezvoltarea unor exploataţii-mamut. Ele vor crea în viitor probleme pentru ceea ce înseamnă localităţi rurale. Nu cumva o localitate rurală rămâne la bunul-plac al proprietarului de terenuri? Asociaţiile înseamnă altceva, este ceva liber consimţit, poţi să ieşi când vrei. Dar, când tinzi către proprietăţi foarte mari, de tip latino-american, nu cred că este o soluţie“, spune ministrul.
Însă, problema terenurilor fărâmiţate este strâns legată şi de cea a cadastrului rămas nefinalizat, chiar dacă a fost declarat ca prioritate pentru toţi guvernanţii. „Nicio impozitare corectă nu se poate face fără finalizarea cadastrului“, arată Tabără.
O altă problemă este că în fiecare an producţia depinde de condiţiile meteo, dependență legată de lipsa sistemelor de irigaţii. „În toată lumea, agricultura este dependentă de condiţiile climaterice“, arată ministul, care spune aceasta se întâmplă inclusiv în ţări precum SUA şi Israel. Motiv pentru care agricultura este sectorul economic, la nivelul mondial, cu cel mai mare grad de risc.
În 1989, suprafaţa amenajată pentru irigaţii era de circa la 3,2 milioane hectare. Între timp, suprafaţa s-a micşorat la 1,4 milioane hectare. Dintre acestea, circa 800.000 ha sunt funcţionale. Contractate pentru 2011 au fost circa 320.000 ha, din care n-au fost irigate decât vreo 30.000, pentru că nu a fost necesar. „În acest an am avut o repartiţie foarte bună a precipitaţiilor şi a temperaturilor. A fost un an cu adevărat de excepţie, pentru că s-au întrunit condiții foarte bune atât pentru culturile de toamnă, precum grâu, rapiţă, orz sau orzoaică, cât şi pentru cele de primăvară. De obicei, cele două culturi au cerinţe total diferite”, a mai arătat Tabără.
Un tractor la 16 agricultori
Un alt motiv pentru care productivitatea este foarte scăzută este vârsta înaintată a agricultorilor. „Populaţia care lucrează în agricultură este formată în proporţie de 45% din fermieri care au cel puţin 65 de ani. În Franţa, ponderea fermierilor cu vârste mai mari de 65 de ani este de numai 15%. În plus, în agricultură este ca în domeniul medical. Tratamentele de acum 60 de ani nu mai sunt considerate la fel de eficace precum cele de astăzi, iar un agricultor, la fel ca un medic, ar trebui să participe la forumuri pe agricultură pentru a se pune la punct cu cele mai noi informaţii din domeniul său“, explică economistul-şef al BCR, Lucian Anghel, lipsa de competitivitate a acestui sector.
Potrivit acestuia, doar 1% dintre ferme sunt conduse de persoane care au pregătire agricolă, restul fiind lucrate de persoane care beneficiază doar de experienţă practică.
În plus, nici când vine vorba despre tehnologizare fermierii români nu s-au dovedit dispuşi să investească, excepţie facând doar marii agricultori. Aşa s-a ajuns ca în România să existe un tractor la 16 agricultori, pentru că la o suprafaţă agricolă de 9,4 milioane de hectare, există 175.000 de tractoare. În plus, dintre acestea, circa 80% sunt îmbătrânite. Spre deosebire de Occident, unde tractoarele sunt considerate vechi la 3.000-4.000 de ore, în România încărcătura pe tractor ajunge chiar şi la peste 12.000 de ore de utilizare.
România dispune de o dotare cu tractoare şi utilaje agricole printre cele mai slabe din Europa, încărcătura pe fiecare tractor fiind de aproximativ 54 de hectare, comparativ cu UE, unde media este de numai 13 hectare.
Evident, pentru o productivitate mai mare este nevoie de investiţii. „Numai o agricultură făcută coerent, o agricultură inteligentă ne va permite să atingem performanţe şi în câţiva ani să rivalizăm cu orice ţară din Europa. Conjunctura internaţională ne este favorabilă şi ar fi bine dacă am reuşi să profităm de moment. Problema este că trebuie făcute investiţii. În ciuda a ceea ce se crede, banii se reîntorc repede la cel care a investit“, spune Culiţă Tărâţă, cel care a concesionat Insula Mare a Brăilei.
Pentru moment, agricultura se bazează pe subvenţii şi pe fondurile puse la dispoziţie de Uniunea Europeană prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. „Din fonduri europene şi de la bugetul de stat s-au cheltuit 3,4 miliarde euro pentru o producţie în câmp în valoare de 10 miliarde euro, ceea ce nu este o avere oarecare“, a spus Tabără.
Aproape jumătate (1,6 miliarde euro) reprezintă subvenţia acordată de la bugetul UE şi de la cel naţional celor peste un milion de agricultori. Acestor bani li se adaugă fondurile accesate prin proiectele europene. Potrivit Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, până acum s-au efectuat plăţi în valoare de peste 2,3 miliarde de euro pentru decontarea cheltuielilor efectuate de către beneficiarii fondurilor europene. Suma reprezintă însă toate fondurile accesate de România după aderarea la UE.
Citiţi şi:
