Începând cu situaţiile financiare anuale ale exerciţiului financiar 2012, societăţile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată au obligaţia de a aplica Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) la întocmirea situaţiilor financiare anuale individuale, conform Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 881/2012.
Aceste societăţi se află astfel în situaţia de a-şi retrata situaţiile financiare (inclusiv pentru perioada anterioară de raportare, pentru scopul comparabilităţii datelor financiare) întocmite conform Ordinului Ministrului Finanţelor nr. 3055/2009 şi aplicabile marii majorităţi a contribuabililor persoane juridice române.
Această prevedere, aplicabilă unor societăţi de tip deschis şi de interes public, înseamnă practic modificarea rezultatelor financiare raportate investitorilor la bursă, rezultate pe baza cărora se iau majoritatea deciziilor investiţionale, cu impact direct în preţul de tranzacţionare al acţiunilor. Astfel, odată cu raportarea rezultatelor financiare pentru anul 2012 conform IFRS, pot apărea modificări semnificative în capitalizarea bursieră a societăţilor, ca efect al fluctuaţiilor rezultatelor faţă de anul financiar precedent, chiar dacă o parte din aceste fluctuaţii sunt determinate doar de modificarea unor politici contabile. De asemenea, poate fi afectată capacitatea de a distribui dividende investitorilor, întrucât profitul net se va calcula în funcţie de noi reguli de raportare a veniturilor şi cheltuielilor.
Pe lângă aceste considerente de ordin economic şi contabil, apare şi necesitatea efectuării de ajustări fiscale în declaraţia de impozit pe profit a anului 2012. Această declaraţie are termen de depunere 25 martie 2013, prin urmare, societăţile trebuie să se grăbească în a identifica impactul fiscal al ajustărilor efectuate cu ocazia tranziţiei la IFRS. Care este însă acesta?
Conform Codului fiscal, societăţile care aplică IFRS trebuie să urmeze nişte reguli simple, cu scopul de a păstra neutralitatea fiscală, astfel: 
– Venituri impozabile suplimentare – cu impact direct în sarcina fiscală a anului 2012, sunt cele care rezultă din anularea unor cheltuieli care au fost anterior deductibile (de exemplu, se anulează o cheltuială cu reevaluarea unui instrument financiar) sau din venituri înregistrate suplimentar (de exemplu, veniturile realizate dintr-un contract pe termen lung sunt realocate pe durata de desfăşurare a contractului, astfel încât mai multe venituri se înregistrează în primii ani). 
– Cheltuieli deductibile suplimentare – de asemenea cu impact direct în sarcina fiscală a anului 2012, sunt cele care rezultă din cheltuieli înregistrate în plus (şi care au natură deductibilă conform regulilor specifice din Codul fiscal); de exemplu, un provizion pentru deprecierea creanţelor. 
– Alte ajustări fără impact fiscal sunt sumele care provin din anularea unor cheltuieli care nu au fost anterior deductibile (de exemplu, un provizion pentru deprecierea stocurilor) sau sumele rezultate din anularea unor venituri care au reprezentat venituri neimpozabile (de exemplu diferenţe favorabile aferente unor titluri de participare).
Alte modificări care pot afecta poziţia fiscală a societăţii sunt politicile privitoare la mijloacele fixe. Astfel, conform IFRS, există posibilitatea de a renunţa la modelul bazat pe reevaluare şi a opta pentru modelul bazat pe cost. În acest model, amortizarea contabilă se calculează la costul istoric al mijlocului fix, la care se adaugă ajustarea la inflaţie. Această politică poate fi preferată şi pentru că îmbunătăţeşte rezultatul contabil, prin diminuarea cheltuielilor cu amortizarea. Astfel, pentru trecerea la noua politică contabilă, are loc eliminarea surplusului (rezervei) din reevaluare şi anularea sumelor reprezentând amortizarea reevaluării. Eliminarea surplusului nu are impact fiscal, iar pentru anularea sumelor reprezentând amortizarea reevaluării, trebuie avute în vedere reguli specifice.
Pentru a se evita un impact fiscal imediat la momentul retratării, în Codul fiscal au fost introduse măsuri fiscale tranzitorii. Conform acestora, anularea unor sume care au fost anterior deduse (în speţă rezerve din reevaluare deduse prin intermediul amortizării în perioadele în care acest lucru a fost permis conform legii) nu generează un moment impozabil la tranziţie; în schimb, sumele înregistrate în rezultatul reportat provenit din această ajustare sunt tratate din punct de vedere fiscal ca rezerve, urmând a fi impozitate numai la momentul utilizării. Aceste sume care au fost anterior aferente unor mijloace fixe deţinute de societate se „dematerializează”, sumele înregistrate în rezultatul reportat nefiind ajustate pe măsura amortizării acelor mijloace fixe sau a scoaterii acestora din gestiune. Astfel, societatea are la dispoziţie un element de rezultat reportat care poate fi folosit conform destinaţiilor prevăzute de Legea societăţilor comerciale şi Legea contabilităţii.
În ceea ce priveşte amortizarea fiscală a mijloacelor fixe utilizate de societate, aceasta practic va fi egală cu amortizarea contabilă (prin includerea ajustării la inflaţie atât în costul istoric, cât şi în valoarea fiscală). Pentru aceste sume, însă, se va calcula un element similar veniturilor, reprezentând amortizarea acelei ajustări la inflaţie, care va urma regulile generale din Codul fiscal privind impozitarea rezervelor aferente mijloacelor fixe.
În concluzie, se impune evidenţierea riguroasă a situaţiei fiscale a mijloa­celor fixe (rezerve din reevaluare, amortizarea acestora, costul actualizat cu inflaţia), analizarea individuală a ajustărilor efectuate cu ocazia tranziţiei şi determinarea impactului fiscal al acestora pentru scopul declaraţiei finale de impozit pe profit a anului 2012 şi, pentru viitor, aplicarea consecventă a politicilor contabile care vor determina punctul de pornire a calculului de impozit pe profit.
Alexandra Smedoiu, Tax Manager, PwC România.