Finanţele au explicat, într-un proiect de ordin de ministru, condiţiile pentru o contabilitate mai simplă.
Firmele mici şi mijlocii vor putea depune, dacă doresc, de anul viitor, bilanţuri contabile simplificate. Măsura a fost decisă, în luna aprilie, de guvern, odată cu modificarea Legii contabilităţii, iar săptămâna trecută, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a publicat pe site proiectul ordinului de ministru care explică în detaliu în ce constă acest sistem simplificat.
În primul rând, pot opta pentru o contabilitate mai simplă firmele care "în exerciţiul financiar precedent au înregistrat cifra de afaceri netă sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro şi totalul activelor sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro", se arată în proiectul de act normativ.
Cum ştiţi dacă vă înca draţi sau nu în aceste criterii? Valoarea celor doi indicatori de la sfârşitul exerciţiului financiar precedent se calculează folosind cursul de schimb anunţat de BNR la finele anului anterior.
Excepţii de la regulă
Însă nu toate societăţile care se încadrează în aceste criterii se vor putea bucura de o contabilitate simplificată. Proiectul de ordin al ministrului finanţelor prevede câteva excepţii de la regulă: societăţile listate pe bursă, companiile cu capital integral sau majoritar de stat, regiile autonome, institutele de cercetare, băncile, firmele de asigurare şi de pensii private, precum şi cele care fac parte dintr-un grup de companii, sub umbrela unei societăţi-mamă cu sediul în România.
Ce se va întâmpla cu firmele nou-înfiinţate? Acestea pot opta, în primul an de raportare, fie pentru sistemul simplificat, fie pentru cel obişnuit. "Prevederile prezentului ordin se aplică începând cu situaţiile financiare anuale aferente exerciţiului financiar al anului 2011", adică de anul viitor, explică MFP.
Conform Legii contabilităţii modificate, firmele mici au mai multe opţiuni în ceea ce priveşte ţinerea contabilităţii. Astfel, aceasta poate fi atribuţia fie a directorului economic sau a contabilului-şef, fie a unui contabil autorizat, fie a unui absolvent de facultate economică.
Situaţiile financiare anuale simplificate vor fi însoţite de o declaraţie scrisă a conducerii firmei precum că îşi asumă răspunderea pentru întocmirea documentelor conform sistemului simplificat de contabilitate.