La această sărbătoare sfântă, toţi creştinii îşi reîmprospătează sufletul cu amintirile copilăriei, revenindu-le în minte colindele şi clinchetele de clopoţei, mirosul proaspăt de brad, dar şi de cozonaci, nerăbdarea aşteptării darurilor sub pomul de Crăciun, toate acestea creând o atmosferă de basm, linişte sufletească şi iubire, conform volumului ''Cartea de Crăciun'' de Sorin Lavric, Editura Humanitas, 1997. 

În cultura românească, Moş Crăciun este un personaj cu trăsături bivalente: are puteri miraculoase, specifice zeilor şi eroilor din basme, dar şi calităţi şi defecte specifice oamenilor. Ca persoană profană, este un om bătrân, un păstor bătrân cu barba de omăt, vecin cu Moş Ajun, fratele său mai mic. Sub influenţa creştinismului, Crăciun apare şi ca figură apocrifă: s-a născut înaintea tuturor sfinţilor, este mai mare peste ciobanii din satul în care s-a născut Hristos şi altele. Legendele Naşterii Domnului zugrăvesc peisajul etnografic al unui sat pastoral unde trăia Moş Crăciun şi avea case mari, grajduri, coşare şi târle pentru vite. Pe neaşteptate, în acest sat liniştit soseşte o femeie necunoscută care, simţind că i-a venit vremea să nască, bate la poarta casei lui Moş Ajun şi îi cere găzduire. Motivând că este om sărac, acesta o trimite la fratele său bogat, Moş Crăciun. Acesta, fără să ştie că femeia este Maica Domnului, nu o primeşte sau o trimite să nască în grajdul vitelor. 

Crăciuneasa ajută străina să nască, faptă pedepsită de Crăciun cu tăierea mâinilor din coate. Când Moş Crăciun află că în grajdul său s-a născut Domnul Iisus, se căieşte şi cere iertare lui Dumnezeu devenind primul creştin, sfântul cel mai bătrân, soţul femeii care a moşit-o pe Maria. 

La apariţia creştinismului, Crăciunul era un zeu atât de venerat încât nu a putut fi exclus cu desăvârşire din Calendarul Popular şi din conştiinţa oamenilor care adoptaseră credinţa în Hristos. Prin tot ceea ce face, Crăciunul se opune sau împiedică naşterea pruncului Iisus întrucât venirea Lui presupune mai întâi plecarea (moartea) Moşului, tradiţiile contemporane despre Moşul darnic şi bun, încărcat cu daruri multe, fiind influenţe livreşti pătrunse în cultura populară. 

De Crăciun au loc o serie de practici atestate în toate zonele ţării, care au în centrul lor colindele şi mesele rituale. 

Crăciunul mai este numit şi sărbătoarea familiei; este ocazia când toţi se reunesc, părinţi, copii, nepoţi îşi fac daruri, se bucură de clipele petrecute împreună în jurul mesei, cu credinţa că prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorilor vor avea un an mai bogat.