Agenţiile de rating au apărut în secolul XIX, odată cu extinderea masivă a liniilor de cale ferată în SUA. În goana de a construi linii, poduri şi gări, investitorii aveau mare nevoie de informaţii care să-i ajute să obţină profituri şi să nu investească prost. Multe companii feroviare au dat faliment, una din cauze fiind concurenţa, alţi afacerişti care au folosit strategii ilegale pentru a-şi lovi competitorii.
Henry Varnum Poor (unul din fondatorii Standard&Poor’s) a fost printre primii analişti care a abordat problema mogulilor căilor ferate. El a adunat şi a publicat analize a situaţiei financiare a mai multor companii feroviare. John Moody a făcut un lucru similar, un raport intitulat “Analize a Investiţiilor în Căi Ferate”, la începutul secolului trecut. La rîndul său, Fitch spune că a creat prima agenţie care a folosit un indice alfabetic pentru obligaţile emise de diverse ţări, numite datorii suverane, precum şi pentru datoriile corporaţiilor. S&P, Moody’s şi Fitch au devenit, în 1975, primele trei companii recunoscute ca “agenţii statistice de rating”. Astăzi există 10 astfel de agenţii recunoscute de autorităţi.
Care-i povestea AAA?
Ratingul AAA este cel mai mare posibil. S&P dă acest rating doar în cazul în care există “o capacitate extremă de a duce la îndeplinire cerinţele fiscale”. Acest standard suprem înseamnă că o entitate cu ratingul AAA poate să obţină împrumuturi la dobânzi reduse, deoarece există un risc redus ca banii să nu fie plătiţi.
Este AAA o garanţie că debitorul nu va întra în incapacitate de plată?
Nu. Agenţiile de rating explică atent că opiniile lor apar “într-un univers al riscului de credit”. Deci, deşi şansele ca o obligaţiune AAA să nu fie plătită sunt mai mici decăt ale unei cu ratingul BBB, există totuşi un risc.
Câte ţări au ratingul AAA?
Deoarece agenţiile de rating folosesc metodologii diferite, nu există o listă unică de ţării AAA. De exemplu, pe lista S&A se află următoarele ţări: Australia, Austria, Canada, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Lichtenstein, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Singapore, Suedia, Elveţia, Marea Britanie şi SUA.
De ce nu sunt pe listă China şi Japonia?
Japonia şi-a pierdut ratingul AAA în 2001, când S&P a luat în calcul reducerea creşterii economice şi deficitul bugetar mare. Acum are un rating  AA-, al patrulea în ierarhia S&P. Ironic, cel mai mare creditor din lume (Japonia) are un rating mai slab decât cel mai mare debitor (SUA).  În practică, ratingul mai slab are un impact redus, deoarece o bună parte din datoria guvernamentală japoneză a fost cumpărată de proprii cetăţeni şi companii.
În ciuda masivei sale creşteri economice, nici China nu se califică la AAA. S&P vorbeşte de “slăbiciuni” ale sistemului bancar chinez care ar putea frâna creşterea viitoare, aşă că dă Chinei ratingul AA-.
O tăiere a ratingul duce automat la o alta?
Din momentul în care o ţară a fost downgradată este foarte posibil ratingul să se deterioreze şi mai mult cu rapiditate. S-a întâmplat în Grecia. În ianuarie 2009 i-a fost scăzut ratingul de la A la A-. Astăzi este foarte aproape de faliment cu un rating CC.
Odată ratingul AAA pierdut, mai poate fi reprimit vreodată?
Da, recâştigarea încrederii agenţiilor este posibilă. În 1994, Moody’s a tăiat ratingul AAA al Canadei, pe fondul îngrijorărilor cu privire la creşterea datoriilor. Şapte ani mai târziu, după ce a fost implementat un program strict de austeritate, Canada a reprimit preţiosul AAA.
Sursa. The Guardian.