Este ca şi cum, remarcă publicaţia britanică, un părinte indulgent ‘împrumută’ bani odraslei sale răsfăţate pentru a cumpăra un apartament într-unul dintre cartierele cele mai la modă din Londra.
Împrumutul este acordat, însă înţelegerea nerostită a ambelor părţi este că banii nu sunt recuperabili. Banii sunt puşi la dispoziţie tocmai pentru că niciun creditor comercial nu i-ar oferi. Este, cu alte cuvinte, un cadou, deşi mândria şi sfiala ambelor părţi cer ca acesta să fie numit un ‘împrumut’, convenit doar după ‘negocieri’ intensive.
Ce se întâmplă în continuare? Cu siguranţă, scrie The Independent, una din următoarele două opţiuni. Se spune adesea că anvergura datoriei publice şi a celei bancare din Spania ar putea copleşi chiar şi resursele Germaniei, sau cel puţin răbdarea ei. Acest scenariu este desigur posibil, caz în care vom avea un cataclism economic mai devreme, mai degrabă decât mai târziu. Şi dacă nu se va întâmpla în cazul Spaniei, s-ar putea întâmpla în cazul altor ţări, sau al unei combinaţii a acestora, ca Germania să cadă într-un final epuizată.
Spre exemplu, belgienii sunt cu puţin mai solvenţi decât statele ‘PIIGS’. Alte state – chiar Italia şi Franţa – au propriile lor probleme, care nu se restrâng doar la îmbătrânirea fără speranţă a populaţiilor, iar pieţele au început să ia în cosiderare aceste tendinţe negative. Ungaria şi România nu sunt în zona euro, dar sunt candidate evidente pentru ajutor. Toate aceste state cu probleme ar putea ajunge la uşa Germaniei şi în orice moment ea ar putea decidă că ‘destul e destul’.
O posibilitate aparent mai atractivă ar fi aceea ca problemele să nu fie aşa de rele cum ne temem şi ca germanii, europeni devotaţi, să fie fericiţi să onoreze facturile. Există un interesant şi totodată periculos paradox pentru UE. Succesul industrial care face ca Germania să îşi poată permite să ţină la suprafaţă parteneri mai puţin de succes din UE, este de asemenea, motorul care alimentează sărăcia lor continuă. Parţial acest lucru se întâmplă pentru că Germania trăieşte de pe urma exporturilor în ţările mai puţin productive din apropiere şi ulterior le acordă împrumuturi în numerar pentru a le menţine în viaţă.
Cu alte cuvinte, Germania poate continua să arunce bani pentru a soluţiona problemele altora, ca şi cum acesta este  ‘preţul de a fi european’, deşi mai mercantil spus, acesta este preţul plătit pentru a-şi menţine pieţele de export.
SURSA: Agerpres