'Ne aşteptăm ca acest volum să crească semnificativ până la sfârşitul anului şi să se apropie de nivelurile înregistrate înainte de criză, deoarece mai multe proiecte importante sunt în prezent în negocieri avansate. Dincolo de creşterea volumelor investite, tranzacţiile în desfăşurare ne arată că numărul potenţialilor cumpărători interesaţi de proprietăţi prime în România este mai mare, ceea ce reflectă o creştere semnificativă a lichidităţii din piaţă', apreciază Andrei Văcaru, head of Reseach & Consultancy la JLL.

Volumul tranzacţiilor imobiliare înregistrat în T2 2014 este estimat la 95 milioane euro, cu 53% mai mare decât în perioada similară din 2013. Cea mai mare tranzacţie a fost achiziţia Silver Mountain, un proiect mixt din Poiana Braşov ce include un hotel şi o componentă rezidenţială, de către BCR (membru al Erste Group) pentru aproximativ 50 de milioane de euro.

Deşi activitatea tranzacţională din prima jumătate a anului 2014 s-a axat în principal pe segmentul de birouri, care a reprezentat mai mult de 62% total, retailul a început să atragă atenţia investitorilor. În trimestrul al doilea, Auchan a achiziţionat de la Rolast proiectul în care operează în prezent un hypermarket în Piteşti pentru 19 milioane euro, iar Revetas Capital a cumpărat centrul comercial Vitantis de la Equest, pentru aproximativ 26 milioane euro.

Cererea din ce în ce mai mare a investitorilor este facilitată de creşterea disponibilităţii băncilor de a oferi finanţare. Deşi condiţiile oferite în România încă reflectă riscul de ţară perceput (cu toate că recent nivelul CDS-urilor – instrumentele de tip credit default swap- pentru Romania a scăzut), simplul fapt că numărul băncilor ce oferă finanţări imobiliare a crescut reprezintă o importantă îmbunătăţire ce se va reflecta în nivelul lichidităţii, se arată în raportul JLL.

AGERPRES