Ce își dorește Florin Cîțu de ziua sa? Chiar premierul a spus-o. Nu te așteptai la asta
Premierul a precizat, joi, că singurul lucru pe care și-l dorește de ziua sa este ca oamenii să se vaccineze, fiind singura metodă prin care putem ieși din pandemie.
„Doar un singur lucru îmi doresc astăzi, să putem să ne vaccinăm toți cât mai repede. Asta este ce vreau de la toată lumea, să se vaccineze pentru doar așa putem să ieșim din perioada asta. O să ieșim cu bine, o să vedeți că o să ieșim cu toții bine de aici”, a declarat Florin Cîțu la Digi FM.
Premierul își va petrece ziua de naștere în compania președintelui
Premierul își sărbătorește ziua de naștere cu președintele Iohannis și alți invitați la Institutul Cantacuzino, cu prilejul sărbătoririi a 100 de ani de la înfiinţarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.
Manifestarea marchează debutul seriei de activităţi „Anul Centenarului Institutului Cantacuzino”. Aceasta cuprinde o ceremonie militară de decorare, dezvelirea unei plăci jubiliare şi alocuţiuni ale invitaţilor, conform informațiilor transmise de către MApN.
Florin Cîțu a scos în evidență importanța Institutului Cantacuzino
„Subfinațarea, frecventele schimbări și managementul au dus acest institut aproape de colaps. Eforturile din ultimii ani au dus la reabilitarea institutului. Sunt premise foarte bine ca la Cantacuzino o să fie realizat un produs bun. Încă de la începutul pandemiei a avut un rol important. Respect istoria Institutului Cantacuzino, însă dincolo de asigurarea resurelor financiare este necesar ca Guvernul să nu intervină. Transmit felicitări specialiștilor”, a spus Florin Cîțu.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea