Peugeot va lansa pe piaţa românească, prin intermediul importatorului Trust Motors, modelul decapotabil 308 cc în luna iunie, cross-over-ul Peugeot 3008 în iulie şi versiunea restilizată a lui Peugeot 206, (numită 206+), în toamna acestui an, au declarat reprezentanţii companiei.
De asemenea, potrivit directorului general al Automobile Peugeot, Jean-Philippe Collin, constructorul auto francez va prezenta în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt o nouă maşină de familie şi varianta finală, pregătită pentru producţia în serie a modelului RC-Z coupe. Acest ultim model menţionat nu va fi comercializat însă sub acelaşi nume.
Pe de altă parte, directorul executiv al Trust Motors, Gheorghe Uţii a precizat că este foarte posibil ca în acest an unii dealeri ai companiei să-şi închidă porţile.
Uţii a explicat că printre cei mai expuşi dealeri la acest risc sunt cei care au contractat credite bancare însemnate şi cei care nu beneficiază de unităţi de service.
Importatorul mărcii Peugeot în România are o reţea formată din 21 de dealeri, inclusiv Eurial, care la randul său deţine şase puncte de vânzare.