Guvernele statelor membre ale Uniunii Europene vor trebui să se angajeze în scris că vor respecta pe deplin codul de bune practici privind statisticile europene pentru a proteja independenţa institutelor naţioale de statistică şi pentru a asigura calitatea în acest domeniu, potrivit unei propuneri adoptate şi lansate astăzi de Comisia Europeană.
Propunerea stabileşte măsuri mai ferme de asigurare a calităţii şi a credibilităţii statisticilor UE. Statele membre vor trebui să semneze "Angajamentele privind fiabilitatea statisticilor", acceptând să respecte pe deplin Codul de bune practici al statisticilor europene pentru protejarea independenţei institutelor naţionale de statistică şi pentru stabilirea cadrelor naţionale de asigurare a calităţii în domeniul statisticii. Angajamentele trebuie semnate de guvernele naţionale şi vor fi contrasemnate de Comisie, care va monitoriza totodată respectarea lor.
Propunerea pune accentul pe independenţa institutelor naţionale de statistică şi în special a celor care conduc aceste autorităţi. Comisia precizează că directorii acestor institute trebuie să fie numiţi exclusiv pe criterii profesionale (adică fără nicio motivaţie politică), în conformitate cu o procedură pe deplin transparentă şi trebuie să beneficieze de autonomie totală în activitatea lor.
Cadrul juridic revizuit propus reiterează, de asemenea, independenţa Eurostat, ca organism central de coordonare şi monitorizare a întregului Sistem Statistic European.
Mai mult, Comisia va adopta în cursul săptămânilor următoare o decizie cu privire la Eurostat în care va confirma independenţa profesională a acestuia prin clarificarea cadrului său instituţional, a rolului şi a responsabilităţilor sale în cadrul Comisiei. Se subliniază, în egală măsură, responsabilitatea directorilor institutelor naţionale de statistică, iar un raport anual asupra activităţilor statistice şi a situaţiei financiare ale fiecărui institut trebuie prezentat autorităţii naţionale competente.
Propunerea prevede totodată o serie de dispoziţii care stabilesc un acces mai extins şi mai sigur la datele administrative, în scopul producerii statisticilor europene.
Propunerea Comisiei prevede o revizuire a Regulamentului UE privind statisticile menită a consolida şi din punct de vedere juridic independenţa, fiabilitatea şi calitatea statisticilor provenind din statele membre şi compilate la nivelul UE.
Codul de bune practici al statisticilor europene a fost adoptat de comun acord în 2005 şi revizuit ulterior în 2011, iar acesta stabileşte 15 principii, combinate cu indicatori de bune practici, referitoare la mediul instituţional, la procesele de producţie statistică şi la rezultatele statisticilor. Printre aceste principii se numără independenţa profesională, angajamentul în favoarea asigurării calităţii, metodologiile fiabile şi relevanţa statisticilor.
Propunerea de marţi urmează să fie transmisă Parlamentului şi Consiliului spre discutare şi adoptare, scrie Agerpres.