Nu este niciun dubiu că dacă Liviu Dragnea își va continua munca de distrugere a relațiilor României cu UE și de antagonizare a Germaniei vom pierde o mare parte din sau chiar toate fondurile europene. Acela va fi momentul în care furia împotriva PSD va atinge apogeul. Chiar dacă azi pare că nimeni nu mai dă doi bani pe ce spune UE despre noi, când se va ajunge la pierderea oficială a banilor (deși acum, când ne stau la dispoziție, nu suntem în stare să-i atragem și să-i folosim), regimul Dragnea va deconta masiv acest eșec istoric, scrie Dan Turturică pe digi24.ro.

Da, știu, mulți cred că lui Dragnea nu-i pasă de acest scenariu. Este convins că dacă va scăpa de justiție și va pune mâna pe stat, după modelul Viktor Orban, va scăpa de toate problemele iar prețul pe care îl vom plăti noi ceilalți nu-l interesează. Scăpat de justiție și cu toate hățurile puterii în mână, cine l-ar pmai putea de jos?! Ce contează că țara pierde, câtă vreme el are de pe spinarea cui să mai ia șapte piei?!

Dar această teorie ignoră un lucru. Au mai fost alegeri în care valul de indignare împotriva PSD sau a candidaților săi a fost atât de mare încât nu au reușit să-l învingă indiferent cât au furat la urne. A simțit-o Iliescu, încă din 1992, când Bucureștiul a fost cucerită de Crin Halaicu. Oricât de departe ar merge Dragnea cu fraudele electorale, după ce își va fi subordonat justiția și serviciile de informații, revolta împotriva sa va fi mai mare decât au simțit-o Iliescu, Năstase și Ponta la un loc.

Asta îi sperie pe unii dintre liderii PSD cei care s-au decis să se ridice împotriva șefului. Gândul că partidul lor ridică, pas cu pas, cel mai mare val de furie cu care s-a confruntat vreodată i-a pus în mișcare. S-a văzut la prezidențialele din 1996, 2004 și 2014, că există câteva milioane de români care în momente de pericol maxim ies la vot și dau peste cap toate calculele partidului-stat, mai  scrie Dan Turturică pe digi24.ro.