Astfel, din cele 12.032 locuri de muncă vacante în data de 28 octombrie 2013, cele mai multe se regăsesc în judeţul Cluj (1.748 posturi), urmat de Municipiul Bucureşti (1.396) şi judeţele Iaşi (708), Braşov (542), Argeş (475), Sibiu (417), Vaslui (411) şi Gorj (410).
Totodată, judeţele Mehedinţi (38 locuri vacante), Bacău (36), Suceava (29) şi Caraş-Severin (24) se clasează pe ultimele locuri în clasamentul zonelor cu cele mai puţine posturi scoase la concurs.
Potrivit ANOFM, la nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 1.034 locuri de muncă, dintre care: 87 de programator, 59 – inginer mecanic, 25 –consilier /expert /inspector /referent /economist în economie generală, 23 – proiectant inginer mecanic, câte 22 de agent de vânzări, inginer de sistem software şi şef departament mărfuri alimentare/nealimentare.
De asemenea, în cazul persoanelor cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 10.998 locuri de muncă, cele mai multe (1.097) pentru confecţioner-asamblor articole din textile. În plus, 638 de posturi sunt pentru muncitor necalificat în industria confecţiilor, 477 pentru muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor, 451 pentru operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice şi 283 pentru agent de securitate.
Sursa: Agerpres