Spre exemplu, un producător sau distribuitor de haine pentru copii ar putea să evite apariția mesajelor lui lângă articole și alte forme de conținut care vorbesc despre crime și violență.
Cum se vor controla afișările în news feed?
Eliminarea subiectelor “tabu” se va realiza prin alegerea lor dintr-o listă de opțiuni disponibile. Categoriile predefinite vizează și zona de știri, sau rubrica “teme sociale” pe care brandurile le pot selecta în scopul excluderii, atunci când nu vor să aibă nimic în comun cu ele. Pentru că noua funcționalitate este încă într-o fază de test, Facebook își propune să adapteze lucrurile pe parcurs și să extindă lista opțiunilor în funcție de feedback.
Mai multă siguranță pentru branduri
Acest anunț, făcut public la finalul lunii ianuarie și preluat de publicația de specialitate SEL, a venit chiar în momentul potrivit, pe fondul turbulențelor politice și economice cu care se confruntă întregul mapamond. Evident că brandurile doresc să se simtă protejate de eventuale asocieri neconforme cu valorile și viziunile proprii.
Tema nu este nouă, dar a devenit, cu certitudine, mult mai presantă pe fondul unui risc sporit al expunerii accidentale și nefericite alături de mesaje ale unor mișcări extremiste, sau în preajma unor subiecte politice controversate, care împânzesc acum platformele sociale.
Experții în materie de branding susțin, pe de altă parte, că update-ul, așa cum este el prezentat acum de Facebook, nu constituie neapărat o soluție extraordinară, pentru că eliminarea asocierilor cu “breaking news”, la modul general, nu e neapărat benefică. Companiile și-au format deja o rutină din a opri temporar ad-urile în urma postării de știri negative sau chiar de a le bloca definitiv derularea dacă ajung la concluzia că informațiile prezentate într-un anumit context constituie un pericol pentru propria imagine. Rămâne de analizat în timp, în ce măsură noua versiune va ajuta cu adevărat la gestionarea rapidă și eficientă a acestui subiect delicat, sau dacă formula de acum, bazată pe selecția unor cuvinte cheie în procesul de target-are, rămâne suficientă.
Protecția datelor personale
Facebook menționează că și cu ocazia acestui update se are în vedere asigurarea protecției datelor personale. În cadrul interviurilor acordate de reprezentanții companiei, celor de la SEL, cu privire la măsurile concrete ce se vor lua, răspunsurile au fost, însă, destul de vagi: „Protecția datelor stă la baza tuturor produselor dezvoltate de Facebook și produsul acesta nu face nicio excepție”.
Ce este însă demn de menționat este faptul că acum, pentru prima data de la înființarea platformei se oferă posibilitatea de a interveni asupra modului în care se realizează afișarea informațiilor în feed. Conform declarațiilor oficiale, înainte de lansarea propriu-zisă, este însă necesară înțelegerea deplină a modului în care ar putea fi afectată performanța reclamelor și asigurarea eficienței lor, alături de protejarea datelor. Cu siguranță procesul este unul complex și va necesita timp până când va putea rula ideal.
Ce noutăți sunt deja disponibile pe platformă?
Manuela Vulpescu – fondator al Web Performance Box ne-a povestit și ce a apărut deja nou pe platformă, în luna ianuarie.
Paginile de Facebook ale companiilor au căpătat un look nou și permit noi funcționalități de control, celor care se ocupă de administrarea acestora. În schimb, opțiunea de a da Like unei pagini business a dispărut. A rămas doar secțiunea de Followers care oferă, însă, mai multă transparență cu privire la interesul real manifestat de audiențe pentru anumite branduri.
Navigarea între profilul personal și paginile de business, e la rândul ei, mai facilă. În plus, a apărut o secțiune Q&A în cadrul căreia se pot adăuga teme de discuții și iniția dialoguri. Pe măsură ce companiile răspund la întrebări, conversațiile devin vizibile pentru toți cei ce urmăresc pagina. În momentul de față noua opțiune este disponibilă doar pe desktop.
În plus, dacă ești logat ca și companie, vei avea acces la un nou news feed, dedicat paginii de business. Poți accesa astfel informații care te interesează din perspectiva profesională și poți interacționa cu prietenii în aceeași manieră în care o faci și pe profilul personal. Acest nou news feed îți va propune, la rândul lui, o serie de contacte relevante pentru pagină, care pot fi persoane publice, grupuri, sau alte pagini business interesante pentru domeniul tău.
Suplimentar, comentariile primite de la persoane publice vor apărea primele în topul secțiunii de comentarii. În felul acesta, utilizatorii Facebook vor avea ocazia să urmărească paginile de afaceri fie în mod direct, fie ca urmare a unor astfel de recomandări pe care le pot observa cu ușurință.
Noi opțiuni de control pentru administratori
Poți opta să oferi control deplin sau parțial celor din echipa cu care lucrezi. Opțiunile accesibile sunt acum o idee mai detaliate și oferă posibilitatea de a împărți atribuțiile între cei care au acces la date, cei care creează ad-uri, cei care postează conținut, sau cei care se ocupă de managementul comunității.
Noul format de pagină business e menit să faciliteze procesul de luare a deciziilor, propune un sistem de notificare mai eficient și vine la pachet cu mai multă siguranță, având o capacitate mai bună de captare a spamului și de identificare a conturilor false.
Facebook pune bazele unei noi organizații pentru drepturile civile
Noua organizație pentru drepturi civile își propune, conform surselor oficiale Facebook, să ajute la combaterea rasismului și violenței în cadrul platformei.
Acum e mult mai simplu să ai acces la datele personale
Accesul la propriile date a fost lansat de Facebook, ca serviciu, în 2018. La 3 ani distanță, funcția este actualizată. Inițial datele erau disponibile în două mari categorii: “informațiile tale” și „informațiile despre tine”. „Informațiile personale” erau, la rândul lor, grupate în 8 subcategorii distincte: activitatea ta pe platformă, prieteni și followers, preferințe, informații personale, date privind logarea, informații despre ad-uri, aplicații și siteuri din afara Facebook, informații de securitate și acces.
Acum îți poți gestiona datele prin căutare directă într-o serie mai diversă de categorii și în plus a devenit mai transparent modul în care platforma utilizează informația pentru personalizarea ad-urilor. Aceste update-uri sunt disponibile acum pentru IOS si Android și vor deveni curând accesibile și pentru versiunile desktop.
Web Performance Box a publicat recent mai multe despre cum stăm pe social media la modul general și cum putem aborda lucrurile în vremea pandemiei. (P)