Creditele au fost aprobate de Adunarea Generală a Acționarilor companiei. Astfel, aproximativ 10 milioane de euro se vor folosi pentru capital de lucru, în timp de 4,2 milioane de euro vor merge către achiziția de echipamente de explorare și exploatare experimentală a perimetrului din Hunedoara.
Prospecțiuni este controlată de Ovidiu Tender, care prin firma Tender SA Timișoara deține 55,7% din acțiuni, în timp ce SIF Muntenia deține 11,8%.
Pe de altă parte, compania Vulcan, o altă companie deținută de Tender, prin Grupul Tender, a câștigat, recent, un contract în valoare de 54 milioane de dolari, în urma unei licitații organizate de Kuweit Oil Company pentru fabricarea a 210 unități de pompare și a pieselor de schimb aferente. Contractul se va derula pe parcursul a cinci ani.
Acesta se adaugă altor două contracte importante semnate de Vulcan de la începutul anului: unul de 4 milioane de euro cu compania Black Sea din Dubai, pentru fabricarea de cazane sub presiune ce vor fi livrate în Iraq și un altul cu grupul belgian Wincke pentru construcția unor echipamente sub presiune în Serbia, care se ridică la 1,2 milioane de euro.
Ce mai fac „Prospecțiunile” lui Ovidiu Tender?
20 aprilie 2012, 08:13
Ultima modificare în 20 aprilie 2012, 11:13
Prospecțiuni București (PRSN), companie care face parte din Grupul Tender, deținut de omul de afaceri Ovidiu Tender, se împrumută cu 14 milioane de euro pentru a investi în exploatarea unui perimetru din județul Hunedoara, potrivit datelor transmise Bursei de Valori București (BVB).
Etichete: credite,
investitii,
Ovidiu Tender
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Nokia ar putea intra în FALIMENT
- Grecia – România: la confluența sinergiilor comerciale regionale
- O companie românească ar putea prelua drepturile pentru resursele din Irak
- Mihai Răzvan Ungureanu: Privatizarea continuă – E vorba de Oltchim, Tarom
- Mihai Răzvan Ungureanu: Roșia Montană înseamnă locuri de muncă, e o prioritate
- Acționarul DPD România, afaceri de 3,6 miliarde de euro
- Certificatul de Urbanism al Proiectului Roșia Montană rămâne valabil
- Compania care o îmbracă pe regina Marii Britanii, în insolvenţă?
- Damian, Terapia Ranbaxy: România va deveni un importator de vaccinuri la prețuri mai mari
- Ringier România, creştere de 33% a cifrei de afaceri în 2011