Prospecțiuni București (PRSN), companie care face parte din Grupul Tender, deținut de omul de afaceri Ovidiu Tender, se împrumută cu 14 milioane de euro pentru a investi în exploatarea unui perimetru din județul Hunedoara, potrivit datelor transmise Bursei de Valori București (BVB).
Creditele au fost aprobate de Adunarea Generală a Acționarilor companiei. Astfel, aproximativ 10 milioane de euro se vor folosi pentru capital de lucru, în timp de 4,2 milioane de euro vor merge către achiziția de echipamente de explorare și exploatare experimentală a perimetrului din Hunedoara.
Prospecțiuni este controlată de Ovidiu Tender, care prin firma Tender SA Timișoara deține 55,7% din acțiuni, în timp ce SIF Muntenia deține 11,8%.
Pe de altă parte, compania Vulcan, o altă companie deținută de Tender, prin Grupul Tender, a câștigat, recent, un contract în valoare de 54 milioane de dolari, în urma unei licitații organizate de Kuweit Oil Company pentru fabricarea a 210 unități de pompare și a pieselor de schimb aferente. Contractul se va derula pe parcursul a cinci ani.
Acesta se adaugă altor două contracte importante semnate de Vulcan de la începutul anului: unul de 4 milioane de euro cu compania Black Sea din Dubai, pentru fabricarea de cazane sub presiune ce vor fi livrate în Iraq și un altul cu grupul belgian Wincke pentru construcția unor echipamente sub presiune în Serbia, care se ridică la 1,2 milioane de euro.