În istoria sa, România nu a excelat în a crea sisteme, instituții sau mecanisme. Forma fără fond a fost, din păcate, litera de lege care a guvernat inovarea multor domenii pentru societatea românească. După 1990, pentru că ne-am dorit să trăim capitalismul, a trebuit să învățăm să aplicăm ceea ce el clama. Una dintre relațiile importante din economie, care a trebuit fi redesenată, a fost cea dintre muncă, economisire și investiție. Perioada postdecembristă a adus cu sine noi idei și o nouă filozofie în societate privind economisirea și investițiile.
După cum ne aducem aminte (cu un amestec de uimire, nostalgie și poate duioșie), comportamentul investițional românesc a experimentat diverse formule, unele originale, care au oglindit evoluția și bunăstarea societății. După fuga inițială spre consum – un TV color era activul cel mai prețios al unei societăți relativ bine capitalizate, dar care a secătuit rapid rezervele inițiale -, a apărut nevoia de câștig, celebra lăcomie capitalistă care funcționează ca unul dintre principalele motoare economice în societatea actuală. Au apărut forme de investiții piramidale, Caritas intrând definitiv în istoria recentă românească. Credulitatea celor care sperau să facă „de opt ori banii în trei luni“ pare acum de domeniul fantasticului, dar atunci era foarte reală. Fuga spre valută, atunci când inflația a început să ajusteze, oarecum natural, economia românească, a fost o altă formă investițională authotonă. „100 de dolari“ era nu doar monedă forte, dar și cea mai bună investiție. Anii 2000 au adus fuga după active, iar activele imobiliare au început să fie preferatele românilor. Terenul cumpărat cu un euro și vândut după șase luni cu doi, devenea noul ideal investițional autohton. Trendul impregnat activelor românești în perioada 2005-2007 va rămâne mult timp de acum încolo ca etalon al „raiului investițional“ pe aceste meleaguri.
În prezent, suferim de lipsa unui model investițional unanim acceptat. Pentru o societate care crede în îmbogățirea peste noapte, este un mare neajuns. Este o lipsă de oportunități care, menținându-se o perioadă mai lungă de timp, va forța o maturizare, mult așteptată, a comportamentului investițional românesc. Ideea că averea se face pe termen scurt și intensiv, deși spectaculoasă, nu poate produce plus -valoare pe termen lung. Metoda pașilor mici, dar siguri, funcționează și va funcționa întotdeauna mai bine. Munca, economisirea și investirea capitalului conform profilului de risc și pe baza unor obiective realiste este o cale prea puțin urmată, deocamdată, în România. Conceptul de finanțe personale este încă mult prea teoretic. Dobânzile scăzute pe o perioadă lungă de timp – situația pe care începem să o traversăm și în România – sau lipsa de renumerare a capitalului vor forța asumarea unor politici corecte de investiție. Această schimbare de background economic se va dovedi piatra de temelie pentru nașterea unei noi piețe de capital în România. Cei care vor posedă capital vor finanța afaceri viabile pentru randamente mai bune. Fără asumarea acestui risc bine calculat și administrat va fi tot mai greu să câștigi mai mult din capitalul deținut.
Parafrazând celebra „mai bine mai târziu decât niciodată“, cred că asistăm la fundamentarea unei noi piețe financiare care va crea acea pătură de investitori specifici clasei de mijloc fără de care capitalismul adevărat nu poate funcționa.
Alin Brendea,
Director general adjunct, Prime Transaction SA