Angajatorii care oferă salariatelor, de 8 Martie, cadouri a căror valoare depăşeşte 150 de lei de persoană vor trebui să achite contribuţii de asigurări sociale, conform unui proiect de ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codului Fiscal.
De asemenea, vor fi plătite contribuţii sociale pentru cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minori ai angajaţilor cu ocazia Paştelui, zilei de 1 Iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, dacă acestea depăşesc individual 150 de lei.
În baza de calcul pentru calculul contribuţiilor sociale vor intra, pe lângă veniturile în bani şi/sau natură, şi o serie de avantaje primite de angajaţi – abonamente şi costul convorbirilor telefonice, inclusiv cartele telefonice în scop personal, permise de călătorie pe orice mijloace de transport folosite în scop personal, anularea unei creanţe a angajatorului asupra angajatului, împrumuturi nerambursabile, cazare, hrană, îmbrăcăminte, alte bunuri sau servicii oferite gratuit sau la un preţ mai mic decât preţul pieţei.
Vor rămâne în continuare exceptate de la plata CAS ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităţilor naturale, ajutoarele pentru bolile grave şi incurabile, ajutoarele pentru naştere.