Doar majorarea punctului de pensie şi a pensiei minime ar însemna un efort bugetar suplimentar de 7,6 miliarde de lei. De asemenea, PSD promite să majoreze bugetul Sănătăţii cu 5,4 mld de lei şi cei al Educaţiei cu 5,3 mld de lei. Deficitul bugetar asumat este de 2,7% din PIB, însă bugetul este construit pe o creştere economică extrem de optimistă, de 5,5%, pentru 2017, cu mult peste estimarea Comisiei Europene de 3,9%. Potrivit datelor PSD creşterea economică nu va fi făcută cu cheltuieli de investiţii suplimentare, ci din consum. De asemenea, PSD îşi asumă cea mai mare ţintă de absorbţie a fondurilor europene, de 26,4 mld. de lei, încondiţiile în care vârful absorbţiei, atins în 2015 a fost de 24,5 mld. de lei. Iar proiectele pentru exerciţiul financiar 2014-2020 nici măcar nu au fost scrise, cu atât mai puţin depuse pentru a trage bani europeni. Punctul de pensie, în viziunea PSD, va creşte de la 1 ianuarie 2017 la 1.000 de lei. Impactul bugetar este de 3 mld de lei, impact care nu este inclus în cheltuielile toale de 275,6 mld. de lei asumate în draftul de buget prezentat. De asemenea, majorarea salariilor din Educaţie şi Sănătate la 15% de la 1 ianuarie, respectiv 20% la 1 martzie, nu este cuprinsă în draftul de buget al PSD. Investiţiile asumate rămân neschimbate, respectiv de 23,8 mld de lei. Asta rezultă că majorarea economică va fi bazată pe consum şi nu pe investiţii. dacă adunăm toate majorările de buget asumate, însă, cheltuielile totale ajung la 294 de miliarde de lei şi nu 275 de miliarde de lei, cât şi-au asumat în buget.
Ce majorări de pensii şi salarii promite viitorul guvern PSD
12 decembrie 2016, 14:48
Ultima modificare în 13 decembrie 2016, 14:27
Viitorul Executiv PSD promite majorarea salariului minim la 1.450 de lei şi majorarea pensiei minime la 520 de lei, majorare de 30%.
Etichete: psd
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Proiectul de buget general consolidat al PSD pentru 2017: salariul minim creste la 1450 lei, salariul mediu la 3100
- Producătorii de ţiţei au ajuns la un acord istoric. Ce se va întâmpla cu preţurile la carburanţi
- Ţara europeană prea mică pentru a face parte din UE. Nu are gări, aeroport sau autostrăzi
- Angajații cu venituri mici beneficiază în cea mai mare măsură de reducerile globale la impozitul pe venit
- Au crescut bugetele pentru sportul de întreținere
- Însemnări astronomice străvechi confirmă faptul că viteza de rotaţie a Pământului scade
- Vacanța de Sărbători: Bugete de la câteva mii până la zeci de mii de euro
- Mazda CX-5: Corectitudinea întruchipată
- Administrația Prezidențială cumpără bilete de avion de peste 500.000 de euro
- OTP şi KBC vor să cumpere subsidiara NBG din Bulgaria