Influentul general Qassem Soleimani, emisarul Teheranului pentru afaceri irakiene, şi un alt marcant lider pro-iranian din Irak au fost ucişi într-un raid american la Bagdad, ordonat de preşedintele Donald Trump, la trei zile după un atac împotriva ambasadei SUA.
În urma uciderii lui Soleimani, influentul lider şiit Moqtada Sadr a dat ordin combatanţilor săi să „ţină aproape”, reactivând astfel o miliţie oficial destructurată în urmă cu aproape un deceniu şi care a semănat teroare în rândurile soldaţilor americani în Irak.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu și-a intrerupt vizita de trei zile la Atena și s-a întors de urgență în țară. Armată israeliană este în stare de alertă, iar o stațiune montană a fost deja evacuată.
La un pas de război … sau nu
Situația în Orientul Mijlociu este explozivă, mesajul general al analiștilor și al marilor puterii fiind că zona se află la un pas de război. Și totuși este posibil să nu fie așa, ci Trump să fii dat un puternic mesaj de forță. Pentru a înțelege mesajul, poate e bine să ne întoarcem în urmă cu doi ani, când Statele Unite și-au mutat ambasada din Israel la Ierusalim. Și atunci liderii musulmani au jurat răzbunare, război sfânt etc. Și atunci Orientul Mijlociu părea la un pas de război, dar zona a rămas la fel de tensionat ca în ultimul secol. Nimic special nu s-a întâmplat.
Jerusalem Post, unul dintre cele mai influente ziare israeliene face astăzi o analiză asupra modului de operare a celor două servicii secrete, american și israelian. Pe lângă comparația între CIA și Mossad, publicația scrie și care este mesajul lui Trump prin acest atac.
”Explozii, focuri de armă, 12 morți și toate în zona unui aeroport internațional important.
Există o diferență majoră între modul în care funcționează prima putere a lumii, Statele Unite, și o agenție de informații a unei puteri regionale, precum Mossad. Asasinarea generalului iranian, Qasem Soleimani, și al comandantului miliției irakiene Abu Mahdi al-Muhandis, este un caz de studiat.
Și nu este vorba despre faptul că CIA nu efectuează niciodată asasinate clandestine, pentru că o face.
Nu este vorba nici despre faptul că Israelul nu își aruncă niciodată adversarii în aer în locuri precum Siria, pentru că o face din când în când.
Diferența este că Israel preferă să acționeze sub radar, folosind adesea Mossadul pentru a scoate din joc creierele terorismului sau oamenii de știință din domeniul armelor arme, fără a lăsa urmă” își încep cei de la Jerusalem Post analiza.
Cum operează Mossad
Textul continuă cu observarea unor caracteristici ale operațiunilor Mossad: ” De fapt, cel mai frecvent semn al presupuselor asasinate ale teroriștilor de către Mossad în ultimii ani, din Malaezia până la Tunis, a fost nivelul ridicat de profesionalism și absența completă a oricărei urme, în măsura în care observatorii se îndoiesc de aproape oricine, dar presupun că Mossad ar putea fi acel criminal clandestin .
Mossadul încearcă, de asemenea, să scoată din joc o singură persoană la un moment dat și, de obicei, face acest lucru într-o zonă mai puțin publică, făcând asasinatul cât mai discret.
Uneori, rapoartele despre un presupus asasinat al Mossad au nevoie de timp pentru a se strecura chiar și în mass-media, pentru că, în afară de găsirea neașteptată a corpului unui terorist mort, nu există indicii despre ce s-a întâmplat și când”, explică jurnaliștii israelieni.
De ce atacurile americanilor nu sunt discrete
Analiza continuă cu observarea modului de lucru al americanilor, când vine vorba de astfel de acțiuni:
”Dar nu discreția a fost obiectivul administrației Trump, joi seară, când l-a ucis pe Soleimani într-un loc cât mai public posibil, cu victime numeroase și explozii puternice.
În timp ce oficialii israelieni nici măcar nu comentează operațiunile Mossad, Trump a anunțat că acțiunea a avut loc sub steag american în timp ce Pentagonul a confirmat vestea pentru a se asigura că a luat credit pentru atac.
Administrația Trump a dorit să reamintească Iranului, în modul cel mai public și cu mâna forte, că SUA este încă principala putere a lumii și că Iranul, chiar și cu toate armatele sale proxy din regiune și infiltrările sale, este o țintă ușoară.
Decizia lui Trump de a elimina public pe Soleimani pe aeroportul din Irak ar putea avea un impact decisiv asupra prezenței SUA în țara respectivă.
În timp ce Trump ar prefera să mențină forțele americane staționate în baze din Irak, mesajul său a fost că – cu baze sau fără baze – SUA vor lovi Iranul și îl vor lovi decisiv dacă vor ataca forțele americane.
Acest lucru nu înseamnă că Israel poate conta pe SUA pentru a-și apăra interesele. Acest atac nu înseamnă că SUA vor folosi forța împotriva programului nuclear al Iranului.
Care a fost mesajul lui Trump
Dar mesajul lui Trump pentru Iran, joi seară, a fost puternic și clar: Nu îmi testa răbdarea.
El se află într-un an electoral și, prin urmare, nu vrea să fie târât într-un război în Orientul Mijlociu, dar dacă Iranul încearcă să-l jeneze lovind trupele americane, afirmă tare că va fi un preț de plătit și poate fii mult mai mare decât se așteptă oricine.
Mossad ar fi putut juca un rol în asistarea SUA în urmărirea lui Soleimani, deși acest lucru nu a fost dezvăluit, însă decizia de a-l lovi pe generalul iranian într-o manieră atât de puternică a fost modul lui Trump de a se știi în toată lumea de ce este în stare”, explică israelienii de la Jerusalem Post.
Exemplele care dau fiori Iranului
Tot ei aduc aminte de alți doi lideri din regiune care au sfârșit-o tot printr-un puternic atac american:
”Osama Bin Laden și Saddam Hussein au judecat Statele Unite ca fiind slabe și că nu doresc să intre într-o luptă sângeroasă din cauza sindromului de aversiune față război declanșat de conflictul din Vietnam. Au întins coarda prea mult, iar regimurile și viețile lor au fost încheiate într-un mod dur.
Nu există nicio îndoială că preferința lui Trump este evitarea utilizării forței. Dar, după cum arată acest asasinat, Iranul ar face bine să-și amintească că SUA este încă superputerea globală a lumii, iar tensionarea exagerată a relației cu aceasta nu este o măsură înțeleaptă”.