Unele bănci urmează să decidă dacă vor folosi prevederea din Legea nr. 288/2010 de aprobare a OUG nr. 50 care le permite să anuleze actele adiționale prin care s-au modificat contractele vechi de credit în toamna anului trecut, ca urmare a acordului tacit al clienților.
Băncile nu au întocmit acte adiționale care să fie în defavoarea lor, ceea ce înseamnă că interesul lor de a le modifica acum este limitat. În orice caz, notificările pot fi trimise clienților până la sfârșitul lui februarie 2011. În același timp, și clienții care au acceptat tacit modificările aduse contractelor de credit pot notifica instituția bancară că doresc anularea acestora. Alte instituții de credit au stabilit că nu vor face acest lucru.
„Nu vom notifica clienții, pentru că toate modificările făcute sunt în avantajul lor“, își argumentează oficialii UniCredit Țiriac această decizie. Nici Banca Transilvania nu-și va notifica clienții pentru a schimba actele acceptate tacit de aceștia.
Legea prin care a fost promulgată OUG nr. 50 aduce câteva beneficii suplimentare clienților cu credite vechi. Debitorii vor putea rambursa anticipat chiar și sume mici. Până acum, majoritatea băncilor condiționau ca nivelul acestor sume să acopere un număr de două-trei rate. O altă prevedere a actului normativ protejează suplimentar clienții cu carduri de credit. Penalitățile consistente percepute de bănci celor care depășesc limita de credit vor fi aplicate numai în situația în care suma cheltuită este cu 15% mai mare decât cea aprobată de bancă. Cele mai mari penalități sunt aplicate de UniCredit, de 40%, în cazul cardurilor de credit în lei.
„Amenzile“ aplicate de alte instituții clienților care depășesc limita de credit sunt fixe – 20 de lei pentru debitorii Millennium, respectiv până la 55 de lei în cazul clienților RBS.
Noi reglementări la comisioane
Actul normativ aduce câteva schimbări și la produsele de creditare din oferta curentă a băncilor. Comisionul de analiză, perceput la acordarea creditului, nu va mai fi un procentaj din creditul luat, ci va fi o sumă fixă. Suplimentar, comisionul de analiză nu va mai putea fi aplicat de bănci la suma împrumutată, ci numai la soldul creditului – care scade pe măsură ce sunt plătite ratele. Pentru a respecta rapid aceste prevederi, unele bănci au apelat la soluții temporare. BCR nu percepe în prezent comision de analiză la împrumuturile noi de nevoi personale, însă costul efectiv a fost menținut la un nivel similar cu cel anterior, când acest comision era de 0,35% din credit.
În același timp, Raiffeisen nu percepe comisioane de analiză și nici de administrare la creditele de nevoi personale acordate până la sfârșitul lunii martie. Și această bancă a menținut costul efectiv al împrumuturilor la un nivel comparabil cu cel din toamna anului trecut, când erau percepute ambele comisioane.
Ce modificări aduce forma finală a OUG nr.50 pentru clienții băncilor
20 ianuarie 2011, 15:42
Ultima modificare în 20 ianuarie 2011, 17:42
Aproape toate produsele de creditare sunt modificate pentru a respecta ultimele reglementări referitoare la comisioane. Câteva bănci analizează dacă reînvie bătălia actelor adiționale.
Etichete: oug 50
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook