Suferința provocată de moartea cuiva din familie sau a unui apropiat poate merge, adesea, mai departe decât ne imaginăm, afectându-ne întreg organismul, nu doar starea sufletească.

Riscul unui atac de cord și al apariției altor boli

O suferință atât de mare, asociată cu doliul, poate crește riscul unui atac de cord, imediat după moartea unei persoane dragi și a fost asociat cu un risc crescut de boli cardiovasculare, cancer și alte boli cronice. Părinții care supraviețuiesc copiilor au un risc crescut de a suferi, la un moment dat, de demență. Majoritatea oamenilor reușește să treacă, cu dificultate, peste pierderea celor dragi, dar se estimează că între 5 și 10% din persoanele care au trecut printr-o astfel de pierdere se confruntă cu o durere prelungită, scrie Axios.

Legăturile pe care le formăm unii cu alții iau forme biologice în creier

Legăturile pe care le formăm unul cu celălalt iau forme biologice în creier – modificări hormonale, expresia genelor și multe altele. Aceste hărți neuronale generate de experiențele noastre cu cineva încadrează predicțiile creierului despre cei care ne ghidează prin viață: un partener, care de obicei ajunge primul acasă, un părinte care ne cheamă la ziua sa de naștere sau un prieten care vine la o cafea în fiecare săptămână. Studiile au descoperit că sistemele de recompensă ale creierului sunt activate de aceste relații, motivându-ne să menținem aceste legături și să ne întâlnim cu cei dragi în mod regulat.

Oamenii pot experimenta așa numitul ”dor neîmpărtășit”

„Problema este că, odată cu moartea persoanei dragi, soluția respectivă nu mai funcționează”, spune Mary-Frances O’Connor, profesor de psihologie clinică și psihiatrie la Universitatea din Arizona, autoarea cărții „Doliul și suferința – Creierul. Știința surprinzătoare a modului în care învățăm din dragoste și de pe urma unei pierderi”. În schimb, există fluxuri contradictorii de informații: ”există amintirea dureroasă a unei înmormântări sau a unui telefon în care ni se anunță vestea că cineva drag a murit, dar și un atașament neurobiologic, care spune că aceste persoane sunt încă aici”, explică ea. Drept urmare, oamenii pot experimenta ceea ce Donaldson numește „dor neîmpărtășit”, adică o stare frustrantă, în care căutăm cu disperare pe cineva, dar creierul nu este răsplătit cu prezența acestuia.

Înțelegerea neurobiologiei modificărilor din creier

”Suferința durează mult timp și creierul nu poate împăca aceste două fluxuri de informații și nici nu poate prezice absența lor, în loc să prezică prezența lor”, spune O’Connor, care a efectuat studii despre neuroimagistica doliului în urmă cu 20 de ani. Ea descrie că totul este seamănă cu procesul învățării. Există numeroase dezbateri despre momentul în care durerea „normală” devine patologică. Înțelegerea neurobiologiei modificărilor din creier, după o pierdere a cuiva drag, ar ajuta la găsirea răspunsului la unele întrebări, precum și la stabilirea legăturii între suferință, depresie și singurătate.

Suferința și depresia se suprapun

Suferința cauzată de moartea cuiva și depresia se suprapun și se intersectează, dar dovezile sugerează că sunt distincte. Doliul implică procesarea morții cuiva, adică trecem peste ceea ce s-a întâmplat în mintea noastră. Însă ruminația (acele gânduri persistente, asupra cărora persoana simte că nu are control) este o caracteristică a depresiei și poate avea consecințe negative.  Concluzia: „Oricât de greu de suportat este suferința cauzată de pierderea cuiva, din perspectiva mecanismelor creierului durerea este un proces normal de protecție”, spune Lisa Shulman, neurolog la Universitatea din Maryland, autoarea cărții „Before and After Loss”.