Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a dezbătut şi a aprobat, în şedinţa din 26 iulie, normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie.

Consiliul ASF a adoptat normele în forma rezultată din consultările avute cu principalii participanţi la piaţa asigurărilor auto obligatorii – asociaţii de protecţie a consumatorilor, societăţi de asigurare, transportatori, brokeri şi service-uri auto, precum şi alte asociaţii – considerându-se că amendamentele aduse proiectului iniţial au conturat un cadru coerent şi echilibrat în sprijinul aplicării legii, care a întrunit totodată şi un consens larg pe parcursul celor două dezbateri publice pe această temă.

Noul cadru legal care reglementează piaţa RCA presupune o strânsă colaborare între mai multe instituţii ale statului. În acest sens, ASF a iniţiat şi a dezvoltat deja parteneriate instituţionale cu Ministerul de Interne, Ministerul Sănătăţii şi cu Registrul Auto Român, al căror rol este determinant în aplicarea Legii nr. 132/2017.

Normele detaliază mecanismele de implementare a noii legi RCA şi aduc clarificări în ceea ce priveşte o serie de prevederi, printre care se numără:
– reglementarea modalităţii de constatare, evaluare, stabilire şi plată a despăgubirilor;
– modalitatea de decontare directă;
– asigurările RCA aplicabile asiguraţilor cu risc ridicat;
– reglementarea criteriilor de aplicare a sistemului bonus-malus.

Prin sistemul de bonus-malus, şoferii care nu produc accidente ar putea plăti poliţe RCA cu 50% mai ieftine (bonus) decât tarifele rezultate din calculele de referinţă, iar cei care au un comportament inadecvat în trafic ar putea plăti cu până la 180% mai mult (malus).

 

Cornel Coca Constantinescu, vicepreşedintele ASF pentru sectorul Asigurări, a declarat în cadrul dezbaterii publice desfăşurate pe tema RCA: „Am discutat cu toţi cei implicaţi şi am convenit că cel care este asigurat şi are un comportament adecvat în trafic trebuie să fie bonusat, trebuie să primească un discount semnificativ. Am crescut acest bonus de la 32% la 50%. În ceea ce priveşte categoria persoanelor care sunt malusate, care au un comportament inadecvat în trafic, care fac accidente, care ne împing către zona de creştere a tarifelor şi de rezolvare a acestor probleme pe care le constatăm că există astăzi, vor fi malusati până la 180%. Era 200%, dar 180% a rezultat în urma dezbaterilor cu asociaţii de protecţia a consumatorului, transportatori, service-uri, am convenit că punctul de echilibru este acest 180%”.

O altă noutate constă în calculul „Factorului N”, care are ca principal scop determinarea nivelului până la care clienţii sunt consideraţi cu risc scăzut, mediu sau ridicat.

„Factorul N” va fi determinat de către Biroul Asigurătorilor Auto din România (BAAR). Dacă „Factorul N” adăugat tarifului de referinţă este o limită maximală până la care ne putem raporta, ceea ce depăşeşte această limită – prin ofertele transmise de către asiguratori – reprezintă clienţii cu risc ridicat. Iar clienţii cu risc ridicat vor fi orientaţi automat către BAAR, în momentul în care primesc trei oferte peste tariful de referinţă plus „Factorul N”.

Norma de aplicare a Legii RCA va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial al României.

ASF este autoritatea naţională pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital, care însumează peste 10 milioane de participanţi.