Practic, delegaţia venită de la Bucureşti la Direcţia Generală (DG) Concurenţă din cadrul CE, de la Bruxelles, poartă discuţii preliminare, normale în această fază.
O echipă tehnică din cadrul Ministerului Economiei a venit joi, la Buxelles, alături de şeful Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, pentru a discuta despre acordarea ajutorului de stat pentru Oltchim. Potrivit secretarului de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Rodin Traicu, ajutorul de urgenţă pentru combinatul din Râmnicu Vâlcea se ridică la 20 milioane euro.
După ce va primi notificarea din partea autorităţilor române, CE va analiza dacă împrumutul constituie sau nu ajutor de stat şi, în caz afirmativ, dacă acesta este sau nu compatibil cu legislaţia UE privitoare la excepţiile pentru care se poate acorda un astfel de împrumut. În caz că ajutorul acordat de stat este incompatibil, CE poate solicita proceduri pentru recuperarea banilor.
După ce notificarea este primită, executivul UE dispune de un termen de două luni pentru a lua o primă decizie. Dacă executivul european are vreo îndoială privind compatibilitatea ajutorului de stat, poate deschide o investigaţie aprofundată, unde terţe părţi au posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere.
Sursa: Agerpres
CE nu a primit nicio notificare privind ajutorul pentru Oltchim
18 octombrie 2012, 16:09
Ultima modificare în 18 octombrie 2012, 19:09
Comisia Europeană este în contact cu autorităţile române privind situaţia de la Oltchim, dar 'până în prezent nu a primit o notificare', a declarat, Antoine Colombani, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru concurenţă, Joaquin Almunia.
Etichete: ajutor,
oltchim
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Fastius Curier, certificat de experții de la Dekra
- (P) Aţi dori să deveniţi un manager şi un lider mai bun?
- eMAG a inaugurat un nou showroom
- Un nou eşec european: Ar fi urmat să spargă toate recordurile
- Scheușan, Electromagnetica: ”Ne aflăm în plină revoluție a sistemelor de iluminat”
- O treime din AC Milan e de vânzare. Un fond de investiții din Qatar este interesat
- Cehii vând avioane de luptă în valoare de 1 mld. USD Irakului
- 11 firme româneşti sunt interesate de exportul pe pieţele din Kuwait şi Emiratele Arabe Unite
- UPDATE Dumitru Prunariu, Dan Pascariu şi Lucian Isar, numiți în CA al Tarom
- Euro Insol analizează modalităţile de finanţare pentru relansarea proiectului Tarniţa-Lăpuşteşti