De când Portugalia a intrat în Uniunea Europeană în 1986, şi până în 2011, ţara a primit aproape 81 de miliarde de euro din fonduri europene.
Deşi a primit aceste miliarde de euro Portugalia nu a realizat investiţii majore, iar în prezent se zbate să evite falimentul. Cu banii de la UE portughezii au construit podul Vasco da Gama, cinci noi stadioane de fotbal, 9 spitale, 622 de şcoli şi 248 de staţii de epurare. În ceea ce priveşte infrastructura rutieră, Portugalia posedă o reţea formată din autostrăzi, itinerarii principale, itinerarii complementare şi drumuri naţionale. În 2011 reţeaua rutieră pe continent era de 13.411 km, din care 2.737 km cu regim de autostradă.
Creditorii internaționali au aprobat pentru Portugalia în mai 2011 împrumuturi de urgență în valoare de 78 de miliarde de euro. În schimb, ei au cerut guvernului de la Lisabona să aplice o politică strictă de austeritate. Zeci de mii de portughezi au protestat atunci față de noul curs al executivului lor. Premierul Pedro Passos Coelho a anunțat deja în decembrie că țara sa nu va avea nevoie de un al doilea pachet de ajutoare financiare de la UE.
Vicepreședintele Parlamentului European, Othmar Karas, a declarat în timpul unei vizite la Lisabona că este convins că Portugalia va reuși să iasă în mai din programul de ajutorare oferit de UE. Așa-numita troică internațională, formată din reprezentanții FMI, BCE și ai Comisiei Europene, s-ar putea retrage din Portugalia la 17 mai, înaintea alegerilor europene.
Investiţiile şi cooperarea economică România
La data de 31 iulie 2013, conform datelor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, erau înmatriculate în România 488 societăţi comerciale cu participare de capital portughez. Capitalul social subscris exprimat în echivalent valută a fost de 324,345 milioane dolari SUA. Portugalia deţine o pondere de 0,67% în total investiţii în societăţi comerciale cu participare străină în România. Portugalia a ocupă locul 21în rândul investitorilor străini din ţara noastră. Prezenţa firmelor portugheze este remarcată în sectoarele energiei eoliene, infrastructurilor rutiere, marea distribuţie, domeniul bancar, agricultură şi biocombustibili.